Stiri

Ambasadorul Daniel Ioniță: MAI din România va continua să acorde sprijin și să se implice în reformele implementate la nivelul ministerului omolog din R. Moldova

Știri 12.09.2019 16:30 Vizualizări1418
Ambasadorul Daniel Ioniță: MAI din România va continua să acorde sprijin și să se implice în reformele implementate la nivelul ministerului omolog din R. Moldova

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a participat cu un mesaj de salut la ceremonia de deschidere a Cursului de formare în domeniul managementului pentru cadrele MAI, la sediul Academiei de Administrare Publică a Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Chișinău, citat de „Radio Chișinău”, Daniel Ioniță a remarcat interesul manifestat de cadrele MAI de a participa la astfel de forme de pregătire profesională, exprimându-și convingerea că activitatea didactică se va derula potrivit celor mai bune practici ale UE și internaționale, iar cunoștințele dobândite la acest curs vor fi de un real folos în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de către toți participanții, în calitatea lor de conducători ai diferitelor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, diplomatul a dat asigurări că Ministerul Afacerilor Interne din România va continua să acorde sprijin și să se implice nemijlocit în reformele aflate în curs de implementare la nivelul ministerului omolog din Republica Moldova, în vederea alinierii la standardele europene în materie. Și acest curs se înscrie în eforturile continue de instruire a personalului MAI al Republicii Moldova susținute plenar de România și se desfășoară în baza prevederilor Protocolului de Cooperare dintre MAI din România și MAI al Republicii Moldova în domeniul formării profesionale, a adăugat diplomatul.

În final, Ambasadorul român a reiterat angajamentul României de a susține cu fermitate, la toate nivelele, parcursul european al Republicii Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 04.08.2026 04.08.2026 13:30 572 Horoscopul zilei 04.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.45 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri