Stiri
Persoanele care au depășit vârsta de 65 de ani trăiesc, în medie, cu doi ani mai mult dacă consumă pește. Beneficiile acizilor graşi omega-3, care se găsesc în carnea de peşte au fost demonstrate într-un nou studiu publicat în SUA.
Cercetătorii au descoperit că în cazul persoanelor care prezentau un nivel ridicat al acizilor graşi în organizm riscul de a muri în urma unei afecţiuni cardiace era cu 35% mai mic decât în cazul persoanelor care nu consumau pește, notează Agenția France Presse.
În cadrul studiului au fost analizate date colectate timp de 16 ani, de la 2.700 de adulţi americani cu vârste mai mari de 65 de ani. Participanţii la studiu nu au consumat suplimente cu ulei de peşte, pentru a elimina orice confuzie.
Persoanele care aveau cel mai mare nivel al acizilor graşi în corp, ce pot fi obţinuţi din surse precum somonul, tonul, halibutul, heringul sau macroul au trait, în medie cu 2,2 ani mai mult decât persoanele care prezentau cel mai scăzut nivel al acestor acizi graşi în organizm.
Cel mai mare efect benefic a fost înregistrat în rândul persoanelor care anterior nu consumau deloc pește și l-au inclus în rația alimentară de două ori pe săptămână.
Alimentul care îți prelungește viața
Sanatatea & Frumusetea
02.04.2013
15:30
926

Stiri relevante
07.08.2019
17:14
2647
FOTO // Imagini NOI cu produsele care ajung la GRĂDINIȚELE din capitală: „La mine peștele e cu BALAURI”
06.08.2019
10:20
2611
Codreanu prezintă DETALII despre ex-directoarea de grădiniță, care a dus la Președinție poze cu pește plin de VIERMI: „A fost DEMISĂ din cauza plângerilor părinților, pentru că tolera maltratarea copiilor și colectarea de bani”
30.01.2019
19:30
5387
Cel mai scump PEȘTE din lume care este transportat cu escortă
22.10.2018
12:00
2387
Consumi microplastic în moduri în care nici măcar nu te aștepți
12.10.2018
13:39
3365
REȚETĂ // Un sos perfect pentru file de peste: SOS Meuniere
01.04.2018
08:01
2921
REŢETE delicioase de peşte pentru Florii
25.03.2018
09:58
3142
REȚETE inedite cu pește. Perfecte pentru sărbătorile din Post când e dezlegare
14.03.2018
17:02
2302
VIDEO // Cea mai TARE pisică din lume. Se ocupă cu vânzarea de peşte!
25.12.2017
12:14
4649
FOTO // Acesta este cel mai mare pește pe care l-ai văzut vreodată. E ca un MONSTRU!
02.11.2017
19:01
2629
FOTO // Cel mai ciudat peşte pescuit vreodată. A crescut deformat din cauza gunoaielor
13.10.2017
20:23
3059
La un pas de moarte după ce PEȘTELE pe care îl prinsese i-a sărit în gură și a rămas blocat
07.06.2017
17:30
2998
Ce specii de pește NU ar trebui să le consumi

Top stiri
26.11.2025
10:52
0
Erdogan inițiază dialogul direct între Ucraina și Rusia la Istanbul pentru pace durabilă și justă
26.11.2025
09:38
253
ULTIMA ORĂ // Autoritățile au STABILIT cum a putut ajunge pe teritoriul R. Moldova ARSENALUL de arme depistat la Vama Albița. „Cărăușul aducea munițiile din Ucraina”
26.11.2025
08:20
306
Horoscopul zilei 26.11.2025
26.11.2025
02:46
645
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
775
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
681
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
25.11.2025
20:32
633
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
647
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
649
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
641
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
1131
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
607
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
25.11.2025
16:53
572
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
25.11.2025
16:06
627
Chişinăul convoacă ambasadorul rus după incidentul cu dronele care au survolat spațiul aerian moldovenesc în timpul unui atac asupra Ucrainei
25.11.2025
15:26
580
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
14:02
1177
Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
795
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
793
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
757
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
809
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
714
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
986
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
523
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
650
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
521
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
17.19
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi