Alianța Națională a Organizațiilor Studentești din România cere creșterea fondului de burse pentru românii din afara țării, inclusiv din R. Moldova
1270
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Guvernului României creșterea fondului de burse acordat studenților bursieri ai statului român (românii din Republica Moldova, Ucraina, Serbia și de pretutindeni), se arată într-un comunicat de presa al organizației.
„Dorim să aducem în prim-plan și faptul că nu s-a mai înregistrat o creștere a acestora din anul 2008, bursele de care ei beneficiază în prezent fiind doar de 65 de euro pentru ciclul licență, 75 de euro pentru ciclul de master, respectiv 85 de euro pentru studenții doctoranzi".
ANOSR cere creșterea cuantumului burselor, pentru a evita orice fel de discriminare.
„Având în vedere că România tocmai a sărbătorit centenarul de la constituirea statului național unitar, Guvernul României ar trebui să își asume o responsabilitate mai mare și, în acest sens, să ia în considerare adoptarea unor măsuri care să aibă în vedere educația românilor de pretutindeni. Conform legislației în vigoare, nicio bursă oferită studenților din România nu poate fi mai mică de 578 de lei.
Astfel, pentru a elimina orice situație discriminatorie, dar și pentru a crește gradul de incluziune și echitate față de această categorie de studenți, ANOSR solicită creșterea cuantumului burselor specifice la valoarea bursei minime propuse de CNFIS, și anume 578 lei, pentru studenții care urmează programe de studii de licență și 1.156 lei pentru studenții care urmează programe de studii de masterat.
De asemenea, considerăm că este absolut necesară modificarea situației actuale, astfel încât studenților doctoranzi români de pretutindeni să le fie alocate burse în același cuantum ca în cazul studenților doctoranzi români, impactul bugetar pe care măsurile menționate le-ar avea, fiind de 104 294 320 lei pentru anul 2019", punctează ANOSR, citată de rgnpress.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
05.08.2026
13:59
05.08.2026
13:53
05.08.2026
13:47
05.08.2026
13:38
05.08.2026
13:29
05.08.2026
12:56
05.08.2026
12:53
05.08.2026
12:36
05.08.2026
12:21
05.08.2026
11:51
05.08.2026
11:45
05.08.2026
11:37
05.08.2026
11:10
05.08.2026
11:06
05.08.2026
11:05
05.08.2026
10:10
05.08.2026
10:06
05.08.2026
09:21
05.08.2026
09:17
05.08.2026
09:03
05.08.2026
07:13
05.08.2026
06:06
05.08.2026
04:24
Bărbat prins în flagrant la Cimișlia: 1 500 de euro pentru a mușamaliza un caz de șofat în stare de ebrietate
UE sprijină extinderea capabilităților aeriene ale Poliției de Frontieră a Republicii Moldova
Ucrainean bănuit că spăla prin criptomonede banii din escrocherii telefonice, reținut de ofițerii INI în Căușeni
România, codașă în UE la accesul la medicamente inovatoare: pacienții așteaptă peste trei ani ca tratamentele aprobate în Europa să fie compensate
















