Alegerile parlamentare din R. Moldova ar putea fi ANULATE: „Spun acest lucru în PREMIERĂ: dacă războiul se prelungește și vor fi puse în aplicare alte scenarii – deschiderea unui al doilea front în Transnistria – nu vom avea alegeri parlamentare”
4569
Alegerile parlamentare din R. Moldova, programate anul acesta, ar putea fi anulate din cauza războiului pornit de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Acest lucru a fost recunoscut chiar de prorusul Igor Dodon, care așteaptă încheierea războiului și neadmiterea deschiderii unui „al doilea front” în Transnistria.
„Ce se va întâmpla cu R. Moldova odată cu încheierea războiului? Noi sperăm că acest război se va încheia cât mai rapid. Dacă războiul din Ucraina va continua, atunci s-ar putea ca să nu mai avem alegeri parlamentare anul acesta. Spun acest lucru în premieră: dacă războiul continuă, atunci vor fi puse în aplicare alte scenarii – deschiderea unui al doilea front în Transnistria și altele. Astfel, am putea să nu mai avem alegeri parlamentare”, a recunoscut miercuri seară Dodon, în cadrul unei emisiuni televizate.
Citește și: VIDEO // Mesaj TRANȘANT pentru capetele fierbinți de la Chișinău, care vor să bage R. Moldova în RĂZBOI. Recean: „Noi păstrăm pacea, dar Kremlinul vrea instalarea unei administrații proruse, care va facilitată creșterea prezenței militare a Rusiei”
Potrivit lui, guvernarea ar putea folosi această situație pentru a anula alegerile parlamentare. „Acest lucru nu va ajuta PAS-ul, deoarece, cu cât mai departe, cu atât mai rău pentru ei, la fel ca în cazul lui Zelenski, dar pentru R. Moldova ar fi un scenariu foarte nefavorabil”, a mai spus socialistul.
Premierul Dorin Recean a declarat la mijlocul lunii ianuarie că această criză energetică din stânga Nistrului a fost provocată de Rusia, care urmărește instalarea unei administrații proruse la Chișinău, care ar putea să bage R. Moldova în război.
„Obiectivul final al Rusiei este destabilizarea în regiunea transnistreană, ceea ce s-a întâmplat deja, destabilizarea în Zona de Securitate, după care destabilizarea în întreaga republică. Obiectivul final este instalarea unei administrații proruse la Chișinău și cu această administrație prorusă va fi facilitată creșterea și consolidarea prezentei militare a Rusiei în stânga Nistrului. Iată de acolo se va începe utilizarea acestei capacități militare pentru agresiunea împotriva Ucrainei, dar și împotriva României. Noi trebuie să avem în vede acest scenariu. Trebuie să cuplăm mândria națională la rațiunea și cumpătul național”, a declarat atunci Dorin Recean.
12.03.2026
11:36
7037
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
10115
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3252
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3166
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3386
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
13.10.2025
13:06
1604
Misiunea IMPOSIBILĂ a devenit posibilă cu Dorin Recean: „Vedem azi o Moldovă care a scăpat de oligarhi, curăță justiția, își întărește instituțiile și muncește ca să devină stat membru al UE”
26.09.2025
15:44
8604
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5260
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
17.09.2025
15:55
2073
Pe aici nu se trece: Președintele Donald Trump pune DECISIV umărul la sporirea INDEPENDENȚEI energetice a R. Moldova și reducerea SANTAJULUI Moscovei: „Inițiativa de 130 de MILIOANE de dolari va crea oportunități semnificative”
12.09.2025
10:45
4186
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
08.04.2026
11:48
5
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
2
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
107
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
267
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
271
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
241
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
348
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
294
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
459
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
807
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
573
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
536
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
560
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
700
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
592
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
712
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
686
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
520
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
475
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
476
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
653
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
589
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
531
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
506
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
574
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














