Al Pacino, UMORUL cântăreţului trist
1515
sursa: ziarulring.ro
Din seria „filme mici cu actori mari”, pelicula care va fi lansată săptămâna viitoare în România se învârte în jurul unui cântăreţ aflat la apusul carierei, interpretat de Al Pacino. Pornind de la o scrisoare pe care John Lennon i-a trimis-o, în realitate, unui tânăr muzician, „Danny Collins” pornește căutările variantei sale cinematografice pe urmele familiei părăsite în tinereţe. Într-un interviu legat de lansarea acestei producţii, Pacino explica surpriza pe care a avut-o atunci când regizorul Dan Fogelman i-a cerut să cânte pentru acest rol şi cum a fost filmată scena în care cânta în faţa unei arene arhipline: „Trupa Chicago cânta în Los Angeles, aşa că publicul era acolo. E o trupă rock extraordinară şi Dan Fogelman a profitat de asta. El a avut ideea să urc pe scenă în timpul acelui concert. Am reuşit s-o scot la capăt pentru că îmi jucam personajul din film, eram Danny Collins, nu eram eu însumi, Al. Solistul trupei a explicat publicului: «Avem pe cineva cu noi în seara asta şi o să vă interpreteze o piesă. E o melodie dintr-un film, iar el e un actor care interpretează un rol. Când o să urce pe scenă, o să-şi joace rolul, dar probabil că îl cunoaşteţi ca Al Pacino». Aşa că, atunci când am apărut, publicul era pregătit. Am ieşit îmbrăcat în Danny Collins. A fost teribil ceea ce a urmat cu energia pe care a emanat-o trupa. Vă spun, dacă nu aveam un personaj de jucat, leşinam. Aş fi leşinat imediat. A fost uluitor. Parcă aş fi urmărit o maşină de curse care ia o curbă la 250 de km/h. Cum să spui că ai trăit dacă nu ai văzut aşa ceva?! Dar totul vine din ceea ce ai de făcut pentru rol. Ţi se întâmplă să te întâlneşti cu aşa ceva. Mi se întâmpla pentru prima dată. Şi eu am 105 ani...", a glumit actorul.

Nume mari în distribuţie
Potrivit ziarulring.ro, Pacino nu este singura vedetă din distribuţie. Jennifer Garner, Anette Bening şi Christopher Plummer intră în roluri secundare. Au fost critici de film care au considerat că rolul muzicianului care a cunoscut succesul în anii ‘70, din „Danny Collins”, este cel mai apropiat rol de propria sa identitate pe care l-ar fi putut interpreta Pacino. Actorul a recunoscut că anii ’70 i-au lăsat destul de puţine amintiri, din cauza consumului de alcool din acea perioadă. Coloana sonoră a filmului este plină de preluări din compoziţiile lui John Lennon, pe care Pacino mărturisea că l-ar fi întâlnit cu zeci de ani în urmă într-un parc: „Ne-am zâmbit”.
10 milioane de dolari a fost bugetul filmului „Danny Collins”.
27.02.2014
15:29
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
25.09.2026
09:25
25.09.2026
09:17
25.09.2026
08:26
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















