AIPA va beneficia de experiență europeană pentru a susține agricultorii
746
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va beneficia de cooperare cu agențiile similare din Franța pentru a prelua practicile europene în vederea elaborării măsurilor de sprijin și susținere pentru crearea grupurilor de producători.
Astfel, AIPA a semnat cu reprezentanții Agențiilor de Plăți franceze „ASP” și „AgriMerFrance” un Protocol de Parteneriat. Reprezentanții AIPA susțin că este vorba despre „un nou ciclu de cooperare interinstituţională prin realizarea unui program de schimb de informaţie în domeniul asistenţei financiare şi al modului de organizare instituţională”. În baza Protocolului, a fost planificată instruirea speciliștilor AIPA și identificarea unor noi oportunități de colaborare bilaterală.
Partea franceză s-a arătat dispusă să ofere R. Moldova suport în elaborarea măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală, precum și a grupurilor de producători.
Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Bumacov a apreciat această colaborare, menționând că experiența bogată a Franței în acest domeniu va veni în ajutorul AIPA. Fondul de subvenționare prevăzut pentru anul curent este de 500 de milioane de lei, iar prin programul UE „ENPARD”, R. Moldova va beneficia în următorii ani de 120 de milioane de euro, bani destinați plăților nerambursabile pentru fermieri.
26.01.2026
17:45
578
Cristina Pereteatcu promovează la ECOSOC 2026 digitalizarea ca pilon al modernizării și securității energetice a Republicii Moldova
26.01.2026
17:40
559
Până la 100 000 EUR pentru capital circulant prin IFAD VIII pentru producătorii agricoli din Moldova
26.01.2026
15:21
585
Vicepremierul Osmochescu și ambasadoarea Austriei discută intensificarea cooperării economice moldo-austriece
26.01.2026
14:12
518
IRENA confirmă: energiile regenerabile deschid tot mai multe locuri de muncă în Republica Moldova
26.01.2026
12:40
496
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
11:55
715
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
23.01.2026
14:53
1403
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
1167
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
10:31
1274
Ministerul Energiei și BERD discută noi proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energiei termice în Republica Moldova
23.01.2026
10:05
1037
Svetlana Ghetmancenco, numită la conducerea ANIF pentru modernizarea și digitalizarea irigațiilor
27.01.2026
02:12
332
Rutte avertizează în Parlamentul European: fără SUA, Europa nu se poate apăra și își pierde „garantul ultim al libertății”
26.01.2026
21:03
471
Lapoviță și nori deasupra Republicii Moldova marți, 27 ianuarie 2026
26.01.2026
20:51
641
Peste 1.000 de oameni evacuați în Sicilia după prăbușirea unei faleze de 4 km în urma furtunii Harry
26.01.2026
19:30
520
Portavionul USS Abraham Lincoln întărește prezența militară americană în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
26.01.2026
18:03
572
Israelul a recuperat rămăşiţele ultimului ostatic din Gaza, marcând încheierea crizei răpirilor din enclavă
26.01.2026
17:51
660
Maia Sandu, vizită oficială la Varșovia: consolidarea parteneriatului moldo-polonez, sprijin pentru aderarea la UE și cooperare în domeniul apărării
26.01.2026
17:45
561
Cristina Pereteatcu promovează la ECOSOC 2026 digitalizarea ca pilon al modernizării și securității energetice a Republicii Moldova
26.01.2026
17:45
604
Român de 37 de ani, reținut în Austria după ce a încercat să fure un tren și a rănit o polițistă
26.01.2026
17:40
546
Până la 100 000 EUR pentru capital circulant prin IFAD VIII pentru producătorii agricoli din Moldova
26.01.2026
17:08
699
Avocată din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență în mai multe dosare penale
26.01.2026
17:00
463
Rezultatele primei ediții a Concursului „Tânărul cercetător” pentru elevii minorităților etnice din Republica Moldova
26.01.2026
16:22
525
Elevii școlilor de arte vor susține din 2026 examen de absolvire cu certificat național de competență artistică
26.01.2026
15:41
603
UE impune interdicţie totală la gazul rusesc până în 2027, în pofida opoziţiei Slovaciei şi Ungariei, care anunţă contestarea la CJUE
26.01.2026
15:21
575
Vicepremierul Osmochescu și ambasadoarea Austriei discută intensificarea cooperării economice moldo-austriece
26.01.2026
14:28
581
Comisia Europeană investighează X pentru imaginile sexuale deepfake generate de Grok AI asupra femeilor și copiilor
26.01.2026
14:12
509
IRENA confirmă: energiile regenerabile deschid tot mai multe locuri de muncă în Republica Moldova
26.01.2026
13:46
632
Maia Sandu, la Varșovia: Parteneriatul cu Polonia întărește drumul european, securitatea și reziliența Republicii Moldova
26.01.2026
13:34
646
Cele mai grele cinci funcţii de la Bruxelles: luptele nevăzute ale lui Rutte cu Trump, Pinho cu „buncărul” Ursulei, Kallas cu o şefă „dictatoare”, diplomatul lui Orbán şi „Domnul Fix It” al UE
26.01.2026
12:40
488
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
12:03
681
Rusia condiționează orice acord de pace de cedarea întregului Donbas de către Ucraina
26.01.2026
11:55
703
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
26.01.2026
10:56
627
FOTO // Proimobil organizează tururi imobiliare în București dedicate investitorilor
26.01.2026
10:40
635
Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, PĂRĂSEȘTE Parlamentul R. Moldova: „Aleg să fiu mamă cu toată inima... Încă mai visez la Los Angeles 2028”
26.01.2026
09:05
689
Atac cu drone în Rusia: incendii la două întreprinderi din Krasnodar, o persoană rănită și țintirea unei rafinării de către ucraineni
26.01.2026
08:31
697
Horoscopul zilei 26.01.2026
Rutte avertizează în Parlamentul European: fără SUA, Europa nu se poate apăra și își pierde „garantul ultim al libertății”
Lapoviță și nori deasupra Republicii Moldova marți, 27 ianuarie 2026
Peste 1.000 de oameni evacuați în Sicilia după prăbușirea unei faleze de 4 km în urma furtunii Harry
Portavionul USS Abraham Lincoln întărește prezența militară americană în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
1 MDL
1 EUR
19.99
1 USD
16.86
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














