Agresor recidivist condamnat la 20 de ani pentru tentativă de omor în Capitală


Procuratura municipiului Chișinău a comunicat că, în baza unei sentințe recente a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de omor. Această condamnare a fost aplicată conform art. 27 și art. 145 alin. (2) lit.j) din Codul penal al Republicii Moldova, pedeapsa urmând să fie executată în penitenciar de tip închis.
Conform probatoriului adunat de procurori, la data de 30 martie 2025, inculpatul, aflat pe strada Alexei Mateevici din capitală și fiind in stare de ebrietate alcoolică, a avut o altercație cu un amic de pahar. În urma conflictului, cu intenție, el a aplicat victimei mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului.
Tentativa de omor nu a reușit din motive independente de voința agresorului. Un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală a intervenit, acordându-i victimei primul ajutor. Aceasta a fost transportată ulterior la Institutul de Medicină Urgentă. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în legătură cu infracțiunile imputate.
Procurorii au dezvăluit că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru o faptă similară comisă în anul 2015. Sentința actuală nu este definitivă și există posibilitatea să fie contestată cu apel la Curtea de Apel Centru.









































































