Afacere de familie cu JUCĂRII DE LEMN
9967
Pasiune // O familie din Molovata Nouă, Dubăsari, face jucării ecologice din lemnul pomilor fructiferi și intenționează să își deschidă în curând un mic magazin
Mașini, trenulețe, avioane, tancuri și săbii, toate din lemn natural, nevopsit și frumos mirositor. Asta produce o familie din Dubăsari de mai bine de jumătate de an – jucării ecologice, fără chimicale, rezistente, dar mai ales sigure pentru copii. Dumitru Alexeev cu fiul și fiica au renunțat la afacerea pe care o aveau anterior și s-au apucat, mai în glumă, mai în serios, de produs jucării. Reticenți la început, acum cei trei sunt motivați să continue proiectul la care trudesc și să își deschidă chiar un magazin în capitală, unde fiecare părinte să poată veni și cumpăra aceste jucării inofensive pentru odraslele lui.
Îndrăgostit de lemn
Dumitru Alexeev este pensionar acum, însă ani la rând a avut o afacere cu lemnul – sculpta mobilă la comandă. A avut o mică firmă căreia i s-a dedicat timp de 25 de ani. Are și acum pe undeva câteva dormitoare încrustate, însă de jumătate de an, de când a descoperit jucăriile din lemn, acestea stau părăsite. Școlit la Leningrad, domnul Dumitru a avut de mic o dragoste aparte pentru tâmplărie. „Bunelul meu a fost un meșter foarte bun, iar pasiunea asta s-a transmis din generație în generație. Mie îmi place tare și feciorului meu – la fel. Cu jucăriile am început-o în glumă. Am doi nepoței și, într-o zi, m-am gândit să îi fac unuia dintre ei o jucărie. Iar după asta, feciorul meu s-a apucat și el să confecționeze jucării”, povestește pensionarul. Așa au început să se nască felurite lucrușoare din mâinile talentate ale celor doi. „Facem jucării numai din pomi fructiferi: păr, prun, dud – tot ceea ce crește la oameni prin grădină”, zice bărbatul.
Jucării cu miros natural
„Am făcut mai întâi o jucărie, după asta încă una și încă una, iar într-o bună zi, în sat au venit niște rude de-ale noastre și au cumpărat jucării de 1 000 de lei. Așa cumpărături într-o singură zi! Am pus atunci un preț simbolic, neștiind dacă se vor vinde sau nu”, își amintește domnul Dumitru. Încurajat de clienți, a continuat să „plămădească” mașinuțe și trenulețe. „M-am săturat de jucăriile acestea chinezești de pe piață, noi facem jucării care nu sunt vopsite și miroase a lemn natural. Am făcut foarte multe modele, pe care le-am trimis și peste hotare, în Germania și Italia. Nu mă inspir de pe internet, toate ideile vin din capul meu. Ne așezăm în trei, cu băiatul și fiica mea, și toți ne gândim… Iar pe zi putem să facem până la 20 de modele de mașinuțe”, spune meșterul. „Nu vreau să le vopsesc. Mă uit la oameni – ei le miroase atent, pentru că aceste jucării sunt niște inimi rupte din copaci”, crede domnul Dumitru. Vorbește și se comportă cu jucăriile la fel ca și cu niște copii mici și fragili.
Fata a revenit acasă pentru jucării
Dacă la început era rezervat față de pasiunea tatălui, cu timpul, feciorul s-a arătat interesat de jucărioare. „Sunt mai sănătoase decât cele din plastic, i-am făcut copilului meu câteva și îi plac”, spune Maxim. „Acum lucrez eu mai mult, însă și băiatul mă mai ajută. Fata mea a revenit acasă din Moscova, iar eu i-am spus: rămâi acasă și fă cu tata jucării. Ea a studiat arhitectura la Chișinău și proiectează, desenează, le pune la șlefuit. Cam își roade unghiile”, râde cu poftă tatăl. Soția lui nenea Dumitru a decedat ceva timp în urmă, iar pierderea ei a fost o lovitură grea pentru familie. Rămas singur, cu o vedere foarte slabă și un grad de invaliditate, meșterul nu a plecat capul în fața destinului. Jucăriile au fost pentru el, poate, o reinventare a copilăriei.
Clientele mașinuțelor - fetițele
În atelierul lui găsești diferite obiecte: de la jucării mari la unele foarte mici. „Avem mașini mici, la care lucrăm câte 30 de minute, dar se întâmplă să stau și o zi întreagă la o singură jucărie. Uitați-vă la locomotiva aceasta, am muncit la ea toată ziua”, ne arată cu mândrie tâmplarul. „E greu de făcut jucării pentru fetițe. Ele vor păpuși frumoase, pe care să le împletească și despletească, dar noi facem mai mult mașini. Avem, deocamdată, o cloșcă frumoasă cu pui pentru fetițe”, spune meșterul, ținând în mâini o găină ghidușie. „Totuși, fetițele se trag mai mult la mașinuțe decât băiețeii. Chiar astăzi a venit una și a luat o sabie, dar părinții nu au vrut să i-o cumpere. Și ea a început a plânge de Doamne ferește”, se minunează meșterul. Tot fetițele aleg și tancurile.
Își dorește un magazin de jucării
Dumitru Alexeev nu e doar un tâmplar iscusit. Se laudă că știe, în total, 55 de meserii. „Le știu la perfecție – metalul, construcțiile, pot să scriu și povești! Îmi doresc foarte mult ca toți copiii din R. Moldova să aibă jucării din lemn”, ne povestește visurile sale pensionarul. „Noi ne gândim să deschidem un magazinaș în Chișinău, unde să vindem ceea ce producem, pentru că foarte mulți ne întreabă de unde pot cumpăra”, zice meșterul. Până acum, vânzările nu au mers strălucit, ba chiar nici banii pentru lemnul cumpărat nu și i-a scos. Domnul Dumitru nu se plânge, însă, și e sigur că jucăriile o să aducă și profit cândva. „Am rugat-o pe o rudă de-a mea de la Chișinău să iasă lângă „Moldtelecom” să le vândă, însă văd că nu prea îi place ei asta, iese o dată pe săptămână”, râde iar bărbatul. „Cel mai mult, de jucării se bucură părinții. Se întâmplă că ei sunt cei cu adevărat interesați, copiii pot trece pe alături, însă părinții se opresc să le admire”, spune tâmplarul și confirmă zicala care spune că, în suflet, fiecare dintre noi este un copil.
Jucării „vechi”, dar și „moderne”
Jucăriile din lemn au o istorie foarte veche. Acestea se numără printre primele jucării descoperite de arheologi. Oamenii de știință au găsit în săpături fluiere din lut în formă de pasăre, vagoane și căruțe din lemn. În Egiptul Antic, copiii se jucau cu păpuși făcute din piatră, iar cei din Grecia și Roma Antică – cu jucării din lut și lemn. Jucăriile din lemn au devenit foarte populare mai ales în secolul al XX-lea, odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, producția jucăriilor de plastic a scăzut drastic, iar cea a jucăriilor de lemn a crescut ca pe drojdii. De-a lungul timpului, modelele au evoluat ca aspect și componente, însă materialul a rămas același. Și în zilele noastre părinții sunt interesați să le cumpere copiilor jucării sigure și ecologice, care, chiar dacă nu sunt mai ieftine decât cele din plastic, sunt mult mai sănătoase.
22.02.2014
11:47
4887
FOTO // Pirkka Tapiola s-a prins în HORĂ şi a făcut MĂRŢIŞOARE la Ustia: "Asistenţa UE nu se opreşte aici"
12.08.2013
17:33
2982
Interviu // „Teatrele sunt deja privatizate”
14.06.2026
18:22
553
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
13.06.2026
21:01
1110
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
12.06.2026
20:51
1757
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
12.06.2026
11:32
1860
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
11.06.2026
20:52
2237
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2057
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
16:48
1277
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1235
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
15.06.2026
08:44
212
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
488
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
547
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
701
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1103
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2331
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1318
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1856
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1750
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1833
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2298
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1999
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1854
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1914
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1820
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2469
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2233
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2213
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2053
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1816
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1811
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1568
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1322
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1331
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1276
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
Horoscopul zilei 15.06.2026
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
Horoscopul zilei 14.06.2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














