Adriana Ochișanu s-a mutat la București
6728
Facebook
Interpreta Adriana Ochișanu s-a mutat la București, iar fiica sa este clasa întâia în capitala României.
„Fac naveta săptămânal, pentru că ne-am mutat la București. Atunci când sunt evenimente, spectacole, repetiții, vin acasă. E obositor, dar nu ai ce să faci. Înainte mi se părea o veșnicie până ajungeam la Chișinău și invers, acum, sinceră să fiu, e de parcă m-aș duce până la Ciocana. M-am obișnuit, drumul mi se pare mai scurt. Uneori iau avionul, alteori, merg la volan”, a povestit interpreta în cadrul emisiunii „O seară perfectă” de la Pro TV Chișinău.
Fiica sa, Mihaela, este elevă în clasa întâi, la București.
„Îi place mult, și-a făcut deja prieteni, îi place și doamna profesoară. La 12:20 termină școala, iar după, face programul after, cu regim prelungit. Se ocupă cu pictura, arta vorbirii, robotehnica, face și zumba, e un dans cu chestii de arte marțiale. Mai face și pianul”, a povestit Adriana Ochișanu.
Menționăm că Adriana Ochișanu a divorțat acum câțiva ani de Corneliu Botgros, fiul lăutarului Nicolae Botgros. Cei doi au un fiu major, iar Mihaela este din a doua căsătorie a Adrianei.
Recent, și Corneliu Botgros a devenit tată de fetiță, căreia i-a pus numele Camelia.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















