Adrian Dupu, felicitări de Ziua Independenţei: „Noi, românii, ne dorim să fim direct implicați în procesul de aderare a R. Moldova la UE, iar disponibilitatea statului român de a sprijini acest proiect istoric este totală și necondiționată”
1283
România va susține necondiționat aspirațiile și parcursul european al R. Moldova, iar cetățeanul va fi întotdeauna în centrul tuturor proiectelor prin care România sprijină societatea și comunitățile din stânga Prutului, afirmă secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului de la București, Adrian Dupu.
Într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Independenței, oficialul din Guvernul României arată că cea de-a 33-a aniversare a independenței Republicii Moldova marchează în acest an deschiderea unei „etape unice și intense” în istoria recentă a societății din stânga Prutului.
„Referendumul ce va fi organizat la 20 octombrie va întări, prin simbolistica și semnificațiile sale istorice și identitare, decizia unui întreg popor de a se alătura țărilor cu aceleași valori și principii. România, așa cum a făcut de fiecare dată, va susține necondiționat aspirațiile și parcursul european al Republicii Moldova, iar cetățeanul va fi întotdeauna în centrul tuturor proiectelor prin care România sprijină societatea și comunitățile din stânga Prutului”, a punctat Adrian Dupu.
Potrivit secretarului de stat al DRRM, susținerea statului român pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană este „totală” și „necondiționată”.
„Noi, românii, ne dorim cu adevărat să fim direct implicați în cea mai de succes poveste de la frontiera de Est a spațiului comunitar, în speță aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar disponibilitatea statului român de a sprijini în mod direct acest proiect istoric este totală, continuă și necondiționată.
Cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Moldova, în nume propriu, dar și în asentimentul tuturor colegilor mei din Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, transmit cele mai sincere și autentice gânduri de pace, bunăstare și unitate națională poporului Republicii Moldova. La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, moldoveni!”, și-a încheiat mesajul Adrian Dupu.
22.09.2026
11:53
22.09.2026
11:23
22.09.2026
11:16
22.09.2026
11:13
22.09.2026
09:37
22.09.2026
07:52
22.09.2026
07:24
22.09.2026
07:14
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
11:53
22.09.2026
11:51
22.09.2026
11:23
22.09.2026
11:18
22.09.2026
11:16
22.09.2026
11:13
22.09.2026
11:00
22.09.2026
10:52
22.09.2026
10:37
22.09.2026
10:16
22.09.2026
09:45
22.09.2026
09:37
22.09.2026
07:52
22.09.2026
07:24
22.09.2026
07:14
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură















