ADIO vacanţe în Grecia?Ce te aşteaptă dacă ţi-ai programat vacanța pe insulele elene
4910
supergrecia.ro Întreaga Europă e în fierbere în aceste zile în aşteptarea răspunsului la câteva întrebări. Va reuşi Grecia să se înţeleagă cu creditorii ei şi să evite, astfel, falimentul? Dacă nu va reuşi, care vor fi costurile? Cum sunt afectaţi turiștii care adoră vacanţele în Grecia?
Negocierile privind soluţionarea datoriilor externe ale Greciei tărăgănează de mai bine de o jumătate de an. Analiştii economici europeni se gândesc serios că unica soluţie de salvare a economiei elene rămâne ieşirea din zona euro. Asta însemnând renunţarea la euro şi renegocierea datoriei de 310 miliarde de euro către Banca Europeană. Luni, probabil se va şti cu siguranţă dacă această ţară se va îndrepta spre salvare sau spre faliment. Nelinişte mare şi printre turiștii moldoveni care şi-au programat vara aceasta concediul în Grecia. În fiecare an, milioane de turişti din întreaga lume iau cu asalt această ţară şi insulele ei superbe. Iată tot ce trebuie să ştii dacă ai de gând să mergi în Grecia în această vară.
Ce se poate întâmpla? La finele lui iunie, Grecia va trebui să achite o tranşă de 1,6 miliarde de euro din datoria externă. Acest lucru nu forţează Grecia să iasă din Euro, dar dacă negocierile cu creditorii eşuează, guvernul grec poate ajunge în imposibilitatea de a plăti pensiile, ajutoarele sociale şi salariile bugetarilor, scrie click.ro.
Ieşirea din zona Euro duce la naţionalizarea băncilor şi introducerea unei noi monede pentru a împiedica populaţia să scoată bani din ţară. Va fi haos, chiar dacă trecerea la noua monedă nu se va face imediat. Analiştii spun că e nevoie de cel puţin 18 luni să se revină de la euro la drahme.
Principala problemă a turiştilor va fi folosirea euro pentru cumpărături în Grecia. Este posibil ca turiştii să nu poată scoate bani de la ATM-uri, aşa cum s-a mai întâmplat şi în timpul crizei din 2013. În cazul în care mergeţi în concediu în Grecia, luaţi „cash” la voi şi ţineţi-i în seiful hotelului. Atenţie: va trebui să declaraţi la plecarea din ţară suma în valută pe care o aveţi la voi!
Nimeni nu ştie cu exactitate când şi în cât timp ar putea reintroduce Grecia drahma, moneda naţională până la adoptarea euro. Experţii financiari estimează că vor putea fi făcute şi în continuare plăţi în euro.
În mod normal, cei care au carduri vor putea face plăţi dacă sistemul informatizat funcţionează. Evident vor fi dezechilibre privind paritatea pe piaţa valutară, fluctuaţiile fiind extrem de brutale de la o zi la alta. Atenţie: pe timp de criză, comercianţii s-ar putea să nu accepte plăţile cu card!
Ieşirea din zona Euro a Greciei va face ca vacanţele aici să fie cu mult mai ieftine decât de obicei. Dar acest lucru nu se va întâmpla decât abia de la anul pentru că în acest sezon toţi comercianţii eleni vor accepta numai euro.
În cazul în care statul elene îşi va declara falimentul, pensiile şi salariile nu vor mai fi plătite o perioadă. Asta ar putea provoca mişcări de protest, greve pe aeroporturi şi nave de croazieră. Probabil că statul va încerca să evite pe cât posibil aceste greve pentru a nu afecta şi mai mult industria turismului. În staţiunile din insule va fi linişte cu siguranţă.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
15.08.2026
19:39
15.08.2026
18:21
15.08.2026
18:07
15.08.2026
17:04
15.08.2026
16:49
15.08.2026
16:41
15.08.2026
15:55
15.08.2026
15:40
15.08.2026
14:31
15.08.2026
13:51
15.08.2026
13:45
15.08.2026
13:34
15.08.2026
13:17
15.08.2026
13:01
15.08.2026
12:37
15.08.2026
12:15
15.08.2026
11:58
15.08.2026
11:28
15.08.2026
10:58
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
















