ADEVĂRUL pe care familia lui Schumacher l-a ţinut SECRET până acum a ieşit la iveală. POLIŢIA a făcut ANUNŢUL
4617
Noi informaţii ies la iveală în cazul dosarului medical al lui Michael Schumacher, care a fost furat din spitalul din Grenoble, scrie gandul.info.
Poliţia încă nu a identificat hoţii care au furat dosarul lui Schumi, unul care conţine informaţii foarte importante de pe întreaga perioadă de spitalizare prin care a trecut germanul. Dosarul său fusese înscris pe numele fictiv „Jeremy Martin”, pentru a nu atrage atenţia cu identitatea originală a pilotului, informează digisport.ro.
Spitalul din Grenoble, unde a fost internat Michael Schumacher timp de şase luni, a depus plângere pentru furt din dosarul medical al fostului pilot de Formula 1, au anunţat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.
Plângerea a fost depusă, după transferul campionului german, în vârstă de 45 de ani, la spitalul din Lausanne.
Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, a afirmat, luni, că „achiziţionarea unor astfel de documente/date şi publicarea lor sunt interzise”.
„Datele din dosarul medical sunt confidenţiale şi nu pot fi furnizate publicului. De câteva zile, documente/date furate sunt oferite presei contra unei sume de bani, iar furnizorul pretinde că este vorba de dosarul medical al lui Michael Schumacher. Nu putem şti dacă aceste documente sunt autentice. Dar faptul este că documentele sunt furate. Furtul a fost denunţat. Autorităţile au fost sesizate", a declarat Sabine Kehm, care a precizat că de fiecare dată când presa va publica aceste documente va fi depusă o plângere penală.
Potrivit Dauphine Libere, avocaţii familiei Schumacher au depus plângere prin fax. Conform cotidianului regional, au fost furate primele două pagini dintr-un dosar care cuprinde zece pagini, iar sistemul informatic al spitalului din Grenoble face obiectul unei expertize pentru a se stabili dacă a fost piratat sau folosit fraudulos.
Cotidianul german „Bild-Zeitung” susţine că „vânzătorul” acestor documente solicită 48 000 de euro publicaţiilor care vor să le achiziţioneze.
Fostul pilot german de Formula 1 Michael Schumacher a ieşit din comă după accidentul suferit la schi şi a părăsit spitalul din Grenoble, a anunţat, la începutul săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm. Ea nu a furnizat niciun detaliu cu privire la starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1.
La scurt timp, conducerea spitalului din Lausanne a comunicat că Schumacher a fost transportat, luni dimineaţă, în unitatea medicală aflată la aproxiamtiv 40 de kilometri de locuinţa fostului pilot, de la Gland.
22.07.2018
19:30
3991
Mișcarea de ultimă oră făcută de familia lui Schumacher
22.04.2017
15:30
7041
FOTO // Corinna Schumacher, apariţie la trei ani de la ACCIDENT. Cum arată ACUM soţia lui Michael Schumacher
23.02.2017
14:01
2825
Decizie-ŞOC luată de familia lui Michael Schumacher
25.12.2016
18:00
5248
Familia lui Michael Schumacher a luat DECIZIA FINALĂ. Nimeni nu-ar fi aşteptat să se întâmple asta atât de BRUSC. PRIMELE IMAGINI au fost făcute publice
27.05.2015
16:27
3337
FABULOS // Cât a cheltuit familia Schumacher pentru RECUPERAREA lui Michael în cele 17 luni
17.03.2015
11:47
3488
Blestem pentru Schumacher. Accident cu 160 km/h pentru fiul fostului campion
16.12.2014
08:59
6745
E OFICIAL. Soţia lui Michael Schumacher a făcut ANUNŢUL pe care niciun medic nu a avut curajul să-l facă până acum
05.09.2014
09:35
2879
ANUNŢ pentru toţi fanii lui Schumacher. Gazetta dello Sport dă informaţia dimineţii
16.03.2014
13:23
3753
ADEVĂRUL în cazul Schumacher. Dezvăluirea care schimbă tot ce ştiam despre pilot
19.02.2014
11:29
2289
NOI DETALII despre accidentul lui Schumacher
17.02.2014
16:04
2479
ANUNȚUL PROCURORILOR despre accidentul lui Schumacher
13.02.2014
11:19
3342
Vestea URIAȘĂ despre Schumacher
30.03.2026
18:45
90
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
194
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
230
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
222
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
289
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
317
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
290
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
264
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
308
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
313
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
305
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
654
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
381
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
418
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
746
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
623
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
676
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
555
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1333
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
674
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
456
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
611
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
568
Horoscopul zilei 30.03.2026
30.03.2026
07:03
710
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
29.03.2026
21:01
712
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
905
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














