VIDEO // Acesta este cel mai NEGRU SCENARIU al americanilor. Care sunt ADEVĂRATELE intenţii ale lui Putin
2483
Oficialii americani sunt îngrijoraţi de faptul că trupele ruseşti care sunt comasate de-a lungul graniţei cu Ucraina, camuflându-şi poziţiile şi stabilind căi de aprovizionare pentru ceea ce pare o staţionare extinsă, se pregătesc de fapt pentru o incursiune majoră în Ucraina, nu pentru exerciţii, aşa cum susţin ruşii, scrie Gândul.
Oficialii americani familiarizaţi cu cele mai recente evaluări ale agenţiilor secrete din SUA susţin că o invazie în Ucraina poate avea loc fără niciun avertisment, pentru că Rusia şi-a trimis deja trupele necesare unei astfel de operaţiuni. Viteza cu care Rusia a declanşat acest efort militar a trezit temeri peste Ocean, mai ales că agenţiile secrete americane au mari probleme în a previziona intenţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Wall Street Journal.
Mişcările de trupe şi camuflarea lor sugerează că Putin îşi pregăteşte forţele, în caz că se decide să nu se oprească doar la preluarea Crimeii şi să intre şi mai mult în teritoriul ucrainean. Totuşi, nu este încă clar dacă Putin are un astfel de plan sau dacă are orice fel de plan.
„E vorba de o problemă de intenţii de leadership. Cui îi spune Putin ce planuri are? Este evident că el îşi pregăteşte terenul, în caz că vrea să intre mai adânc. Întrebarea este dacă s-a luat o decizie politică în acest sens”, a declarat un înalt oficial al administraţiei Obama.
Americanii estimează că Rusia şi-a poziţionat aproape 50 000 de trupe pentru posibile operaţiuni, inclusiv pe cele din Crimeea. Ucrainenii le estimează la aproape 100 000, însă un oficial american a declarat că această cifră este mult prea mare.
„Nu cifrele contează cel mai mult. Au oricum destul ca să pătrundă acum şi într-o compoziţie care este periculoasă. Ceea ce contează este intenţia. Şi nu avem habar care este ea”, a spus oficialul american.
Un oficial militar de la Pentagon declară că armata SUA este îngrijorată de faptul că ruşii au adus la graniţa cu Ucraina linii de aprovizionare care includ hrană şi piese de rezervă, ceea ce ar putea susţine şi un exerciţiu militar, dar şi o incursiune în estul Ucrainei.
„Au adus pe poziţii capabilitatea, capacitatea şi pregătirea de care au nevoie în caz că aleg să declanşeze o nouă agresiune”, spune oficialul de la Pentagon.
Deşi Rusia susţine că toată desfăşurarea de forţe are drept justificare un exerciţiu militar, oficialii americani spun că nu există nicio dovadă că un astfel de exerciţiu chiar are loc.
Între timp, agenţiile de spionaj americane se chinuiesc să intercepteze comunicaţii în care liderii, comandanţii sau militarii ruşi să dea indicii despre planurile lor militare, spun oficialii SUA. Sunt folosite atât surse de imagine, cât şi surse umane, însă ruşii se pricep foarte bine să ascundă aceste intenţii, spun oficialii americani.
Cu toate acestea, ministrul Apărării din Rusia, Serghei Şoigu, i-a spus secretarului american al Apărării, Chuck Hagel, că Rusia nu are niciun plan de a invada Ucraina. Totuşi, americanii se tem că nu Şoigu are ultimul cuvânt de spus despre planurile militare ale Rusiei. Această temere a fost exprimată şi de către ministrul Apărării din Marea Britanie, Philip Hammond, şi de către contraamiralul John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime
















