Academician de la București: „Singurul al patrulea posibil proiect de țară” este Unirea Basarabiei cu România
2023
Agerpres În cadrul simpozionului cu tema „Marea Unire - apogeul unei istorii milenare”, organizat de către Fundația Colegiului Național de Apărare, alături de Colegiul Național de Apărare, eveniment care se înscrie în seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, academicianul Răzvan Teodorescu a declarat că, în opinia sa, „singurul al patrulea posibil proiect de țară” ar fi Unirea cu Basarabia.
Cu acest prilej, academicianul Răzvan Theodorescu a vorbit despre cele „trei proiecte de țară și două generații” care au dus la Marea Unire.
„A fost capodopera gândirii politice care s-a numit ianuarie 1859. După mine, cel mai inteligent act realizat de români în toată istoria lor, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Al doilea proiect care a fost Independența de la 1877 făurită în mare parte cu aceiași oameni sau cu alții care s-au adăugat față de momentul 1859, care prelungea de fapt momentul pașoptist. În sfârșit — momentul Unirii din 1918, care sigur făcea parte dintr-un trend general al unirilor din Europa, al formării definitive a unor națiuni în locul unor imperii, al căderii unor imperii'', a spus academicianul.
Potrivit acestuia, naționalismul reprezintă o doctrină „sănătoasă” — doctrina lui Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, dar și a lui Constantin Rădulescu Motru.
„Va trebui odată și odată să intrăm și noi în rândul popoarelor civilizate care nu ironizează stupid, idiot cuvântul de naționalism. (...) Naționalismul este o doctrină sănătoasă, este doctrina lui Titu Maiorescu, a lui Eminescu, Iorga, a lui Rădulescu-Motru și va trebui să vorbim de aceste lucruri tot timpul", a arătat el.
Potrivit acestuia, în România nu mai există „oameni de stat" și nici „oameni politici".
La rândul său, profesorul universitar Ioan Scurtu a abordat subiectul Marii Uniri din 1918 în contextul european.
El a spus că România s-a făurit înaintea unor state precum Italia și Germania, iar Tratatul de la Trianon a fost semnat când unirea reprezenta „o realitate".
„România s-a făurit înaintea unor state precum Italia. Unirea Principatelor a avut loc în 1859. Italia s-a constituit ca stat național în 1861. Și înaintea altui mare foarte important stat Germania care a luat ființă în ianuarie 1871. Românii au avut priorități europene și aceasta s-a datorat capacității lor de a fructifica contextul internațional și de a pune marile puteri în fața unor fapte împlinite, a unor fapte naționale — proprii. (...) Tratatul de la Trianon a fost semnat pe 4 iunie 1920, deci când unirea era o realitate, când România a avut în frunte un fruntaș ardelean de prin provinciile unite și nu marile puteri au făcut un cadou României cu acel prilej", a susținut Scurtu, citat de www.agerpres.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
07.08.2026
00:34
06.08.2026
23:34
06.08.2026
22:42
06.08.2026
22:40
06.08.2026
21:56
06.08.2026
21:31
06.08.2026
21:19
06.08.2026
20:47
06.08.2026
20:40
06.08.2026
20:03
06.08.2026
19:58
06.08.2026
19:48
06.08.2026
19:46
06.08.2026
19:20
06.08.2026
18:36
06.08.2026
18:28
06.08.2026
17:59
06.08.2026
17:57
06.08.2026
17:49
06.08.2026
17:29
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”















