Stiri

A luat viaţa ei cu sine, dăruindu-i nemurirea

Social 21.07.2013 16:34 Vizualizări

1303

A luat viaţa ei cu sine, dăruindu-i nemurirea

Luceafărul poeziei // Trăiau aceeași pasiune

Veronica Micle a intuit înaintea tuturor valoarea lui Eminescu, numindu-l prima poet-geniu. El îi dedica poezii eminente, iar ea - delicate versuri. Când nu se puteau întâlni, comunicau prin scrisori. Ştefan Micle era îngăduitor, având încredere în soţia sa, accepta ca Veronica să fie muza unui poet de geniu, precum Laura a fost pentru Petrarca. Veronica și-a asumat acest destin.

Soție și mamă

Ştefan Micle, mai în vârstă cu 30 de ani, vrăjit de frumuseţea şi inteligenţa Veronicăi o cere în căsătorie. Devine doamna Micle la doar 14 ani. Pe soţul ei nu l-a iubit, dar l-a respectat ca om şi intelectual, fiind o soţie bună şi o mamă iubitoare. Dragostea dintre ea şi Eminescu a fost castă până la moartea lui Ştefan Micle.

Singura femeie...

Când i s-a permis, l-a îngrijit pe Eminescu cu multă devoţiune şi a participat la suferinţa lui cu toată fiinţa. Oricâtă răutate ar nutri cineva, nu se poate să nu se lase cuprins de tonul ars de iubire care se desprinde din scrisorile ei. Volumul „Dulcea mea doamnă/ Eminul meu iubit” prezintă o spectaculoasă redimensionare a figurii Veronicăi Micle. Ni se dezvăluie o femeie superioară, inteligentă, cultivată. Putea oare Eminescu să nu observe aceste valori feminine? Care altă femeie i-ar fi oferit mai mult şi în aşa fel încât să nu stârnească ironiile unui şir nesfârşit de critici? Veronica a fost singura femeie care l-a iubit.

Personalitatea Veronicăi Micle

Tia Şerbănescu a comentat cu multă competenţă şi fler feminin: „Şi-a dozat foarte bine notele comportamentului. A ştiut să fie muză ideală: cochetă când trebuia, indiferentă când trebuia, fidelă mereu şi infidelă din când în când, adică exact cât era necesar pentru ca iubirea să-şi găsească mereu prospeţimea... Pentru o femeie care se afla sub reflectoare ce-i cântăreau fiecare pas, s-a descurcat admirabil. A fost discretă şi delicată, a ştiut să întreţină buna funcţionare a discernământului, observând reaua-credință. Iubirea lor s-a desfăşurat vrând-nevrând la scenă deschisă, în care oricine se simţea îndreptăţit să intervină”.

„Nunta în cer”

Eminescu şi Veronica nu s-au căsătorit, deşi îi lega o puternică dragoste. Neîmplinirea căsătoriei a adus după sine o mare tragedie. Moartea i-a răpit prematur. Încă la 27 de ani ea scria: „Sufletul meu şi după moarte va căuta umbra poetului iubit”. Şi-a ţinut jurământul de credinţă. Viaţa crudă şi nemiloasă a făcut ca Eminescu să fie smuls din braţele îngerului păzitor. La numai 50 de zile, Veronica săvârşește un gest ca în antichitatea greacă, cum a subliniat Nicolae Iorga.

Testament poetic

Veronica a cântat necontenit două arii simultan – cea a femeii egală în iubire cu bărbatul şi cea a poetei subalterne marii poezii eminesciene, conştientizând propria micime în faţa genialităţii poetului iubit:

„Vârful nalt al piramidei, ochiul meu abia-l atinge.

Lângă-acest colos de piatră, vezi tu cât de mică sunt,

Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,

Al tău geniu peste veacuri rămânea-va pe pământ.

Şi doreşti a mea iubire. Prin iubire pân-la tine

Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg.

Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,

Când măreaţa ta fiinţă, poate nici nu o-nţeleg”.

Autor: Ziarul National

Prietenii tăi merită să știe ASTA!