A dus-o în pădure și i-a RETEZAT mâna cu un topor!
4369
sursa: ciao.ro O tânără a trecut prin clipe de groază după ce soțul i-a retezat mâna cu un topor. Deși credea că va rămâne mutilată pe viață, femeia a primit recent un cadou incredibil. Din câte se pare, ea își va putea folosi membrul normal, chit că nu mai spera deloc la acest lucru.
Margarita Grachyova, 25 de ani, e originară din Rusia, și a fost supusă la clipe de groază chiar de către soțul ei, pe nume Dmitry Grachyov, care i-a retezat mâna cu un topor. Înainte de acest moment cumplit, bărbatul a dus-o într-o pădure, a legat-o și a forțat-o să stea în genunchi ca să îi poată „aplica” pedeapsa.
Deși a sperat ca medicii să îi poată reconstrui mâna, pentru că imediat ce a ajuns la spital, tânăra a fost băgată direct în sala de operație, din păcate aceștia nu au putut face nimic. Inițial i-au spus că își va putea folosi din nou mâna la o capacitate de 70%.
Imediat după operație aceasta a aflat că mâna sa stângă nu va mai fi niciodată la fel. Asta deoarece Margarita Grachyova avea și opt oase zdrobite.
Tânăra din Rusia a mers la Duderstadt, în Germania, unde specialiștii i-au atașat mâna robotizată. Totodată, femeia va putea să își înlocuiască de una singură membrul bionic. Asta deoarece a primit cadou două variante de mâini artificiale pe care le poate alterna.
Fostul său soț riscă 15 ani în spatele gratiilor pentru violență domestică. Tânăra a povestit că în momentul în care a dus-o în pădure și i-a retezat mâna, acesta era foarte calm.
„Mi-a pus mâna pe un trunchi de copac și am simțit foarte multă durere în acele momente”, a mărturisit Margarita Grachyova.
(sursa: metro.co.uk)
Sursa: ciao.ro
23.01.2019
18:30
3039
NEAȘTEPTAT // Drama femeii care s-a oferit șă-și ajute soțul bolnav
22.01.2019
20:01
3421
Gest nesăbuit al reginei, la numai o zi după accidentul provocat de soțul ei
21.01.2019
19:02
3790
Femeia care arată precum un monstru după ce a născut al doilea copil
14.01.2019
20:03
3192
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
24.10.2018
19:02
6876
O femeie PARALIZATĂ își vedea soțul cum se FURIȘA în garaj în fiecare noapte. Până la urmă nu a mai rezistat și…
17.10.2018
19:02
3893
Destin TRAGIC // A fost fotomodel și vedetă la Hollywood, acum trăiește pe străzi și caută în gunoaie!
08.10.2018
19:03
3756
Și-a ucis soția după ce i-a aflat secretul murdar
03.10.2018
17:01
2126
Iubirea ADEVĂRATĂ este atunci când te lasă soțul să dormi DOUĂ ore la prânz
10.08.2018
20:02
2812
Și-a ÎMPUȘCAT soțul în cap dintr-un motiv absolut bizar!
03.08.2018
17:01
3344
Scandal monstru // Kim Kardashian a turbat. Cu cine o înșală soțul ei!
04.05.2018
17:30
2061
Ce a pățit o fetiță după ce a ținut prea mult timp un elastic pe braț. A fost nevoie de intervenția doctorilor
21.04.2018
16:04
1959
A căutat o femeie care să semene leit cu ea și apoi a ucis-o. De ce a făcut asta
20.03.2026
11:22
218
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
215
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
394
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
561
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
584
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
592
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
602
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
637
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
593
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
671
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
580
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
635
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
675
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
591
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
638
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
676
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
667
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
675
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
761
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
600
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
642
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
717
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
692
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
632
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
656
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














