Zona Roşie, unul dintre cele mai PERICULOASE locuri din lume. Nimeni nu a ieşit în viaţă de aici
1271
Sursa: descopera.ro Zona Roşie este o zonă ce se află lângă Verdun, în Franţa, şi se întinde pe o suprafaţă de 460 de mile pătrate din cea mai virgină pădure, devenind o majoră atracţie turistică.
Cu toate acestea, pătrunderea în această pădure este interzisă, căci nimeni nu a ieşit în viaţă din aceasta, dar dacă acest lucru se întâmplă, membrele lor nu vor mai fi, cu siguranţă, întregi.
Ceea ce s-a întâmplat pe acest teritoriu în timpul Primului Război Mondial încă mai planează asupra legendei locului. Germanii şi francezii s-au întâlnit pe aceste dealuri, la nord de Verdun-sur-Meuse, în nord-estul Franţei, în februarie 1916. Ofensiva a aparţinut Armatei a 5-a Germane, care a încercat să disloce regiunea fortificată a Verdunului şi garnizoanele armatei a 2-a, care au fost săpate pe partea dreaptă a ţărmului râului Muse. Zona Verdunului are o importanţă enormă pentru francezi, întrucât protejează graniţa estică a ţării de secole întregi, iar germanii erau convinşi că în urma cuceririi acestei zone, francezii vor suferi o înfrângere umilitoare.
Cu toate acestea, lucrurile nu au mers cum şi-au imaginat germanii, rezultatul fiind declanşarea uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie, ce a durat 303 zile. Victimele părţii franceze au ajuns la 377.231, iar ale celei germane la 337.000. Estimativ, înseamnă 70.000 de victime pe lună. Însă, cercetările recente au arătat că numărul victimelor a fost mult mai ridicat. În timpul acestei bătălii, germanii au folosit noi inovaţii, precum înaintarea infanteriei care utilizau o armă ce răspândea în jur benzină care, ulterior, lua foc. Grenadele, mitralierele şi gazul toxic au fost, de asemenea, folosite în timpul bătăliei, dar preferate de ambele armate au fost obuzele, care atacau chiar şi tranşeele, fiind folosite milioane de astfel de obuze.
Când războiul s-a sfârşit, în anul 1918, francezii şi-au dat seama că poate dura secole întregi până când zona va putea fi curăţată cu totul. Aici sunt inaugurate ghidaje ce evocă bătălia de la Verdun , fiind recreate tranşeele, situri memoriale şi unde se găsesc chiar şi restaurante, dar, cu toate acestea, încă rămâne un loc periculos. Acest teritoriu ascunde o cantitate mare de explozibil, la fel ca nenumărate arme, căşti şi schelete ale soldaţilor. Însă, cele mai periculoase sunt cantităţile de explozibil, şi nu pentru că ar putea fi detonate, ci pentru că emit o serie de chimicale dăunătoare mediului şi, mai mult decât atât, se mai pot găsi şi urme ale gazelor toxice care au un impact devastator asupra apei şi a solului. O descoperire groaznică a fost făcută în anul 2004, când s-a constatat că solul conţine o concentraţie de 17% de arsenic, de mii de ori mai mare decât în secolele anterioare.
De asemenea, s-a constatat că există un nivel mare şi de zinc şi mercur, iar aceste substanţe pot contamina solul şi apa timp de 10.000 de ani. Cu toate că Guvernul francez şi Uniunea Europeană monitorizează culturile recoltate din această zonă şi din vecinătatea acesteia, există o grămadă de întrebări care pun la îndoială eforturile acestora, iar unele dintre acestea menţionează faptul că autorităţile nu se implică foarte mult pentru că se tem de impactul pe care aceste demersuri pot avea asupra economiei.
Nici zonele din vecinătatea acesteia nu sunt foarte sigure, în fiecare an apărând un caz în care un tractor al unui fermier trece peste un obuz nedetonat. De fapt, principalul pericol îl reprezintă proiectilele cu gaz toxic, aceste toxine fiind detectate în organismul locuitorilor.
Sursa: descopera.ro
16.12.2025
20:45
301
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
254
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
318
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
368
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
425
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
447
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
375
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
449
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
373
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
509
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
20:45
285
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
242
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
313
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
365
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
415
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
438
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
370
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
444
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
369
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
503
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
406
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
434
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
400
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
444
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
423
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
480
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
538
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
500
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
478
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
592
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
491
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
469
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
627
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
679
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
565
Horoscopul zilei 16.12.2025
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














