Zinedine Zidane a pus o singură condiție pentru a reveni la Real Madrid
1814
Zinedine Zidane (51 de ani) a scris istorie la Real Madrid, club alături de care a cucerit 3 trofee UEFA Champions League la rând, un record all-time.
Cu „Zizou” pe bancă, trupa de pe Bernabeu a câștigat prestigiosul trofeu în 2015/2016, 2016/2017 și 2017/2018.
Acum, jurnaliștii de la Planeta Real Madrid scriu că antrenorul, care este liber de contract din vara lui 2021, este gata să revină la Real Madrid.
Zidane, unul dintre preferații lui Florentino Perez, ar fi avut deja discuții cu șefii grupării de pe Bernabeu și a pus o singură condiție pentru a prelua din nou echipa transferul lui Kylian Mbappe.
Atacantul francez a refuzat prelungirea contractului cu PSG și va ajunge, cel mai probabil, la Real Madrid în vară, din postură de jucător liber.
Recent, Zinedine Zidane a jucat un meci demonstrativ alături de legendele lui Juventus, la care au mai participat, printre alții, și Alessandro del Piero, Antonio Conte sau Edgar Davids.
La sfârșitul partidei, Zidane a fost întrebat despre viitorul său ca antrenor, iar acesta a dat un răspuns care i-a bucurat pe fanii lui Juventus.
„Deocamdată îmi petrec timpul cu familia mea, deoarece este foarte important. Vom vedea în viitor ce se va întâmpla. Să fiu aplaudat de fanii lui Juventus? Sunt fericit să mă aflu aici. Este frumos să fii primit în acest mod, să văd oamenii fericiți... ce ți-ai putea dori mai mult?”, a declarat Zidane, citat de jurnalistul italian Nicolo Schira.
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















