ANALIZĂ Ziarul Financiar // România, fratele mai mare al R. Moldova care o va scoate de sub influența Rusiei?
1371
cotidianul.ro „Cât de departe este Moldova de Uniunea Europeană? Poate fi România fratele mai mare care ajută mica economie de doar 7 miliarde de euro să se rupă de influenţa Rusiei?”, sunt întrebările la care au încercat să răspundă jurnaliștii de la Ziarul Financiar de peste Prut.
Potrivit unei analize publicate ieri, leul moldovenesc s-a depreciat cu 25,5% în raport cu dolarul şi cu aproape 18% faţă de euro de la începutul anului până la mijlocul acestei luni, în parte din cauza crizei valutare cu care se confruntă Ucraina şi Rusia, dar şi a unei devalizări colosale a unor bănci moldoveneşti echivalente, după unele calcule, cu 13% din PIB-ul ţării sau cu 58% din veniturile bugetului pe 2014.
„Scandalul devalizării a adus în colimatorul publicului politicile băncii centrale şi personaje-cheie aflate la conducerea ţării. Presa locală scrie că banii dispăruţi din bănci au ajuns în Rusia”, se spune în materialul Ziarului Financiar.
Fratele mai mare
Ponderea exporturilor către România a crescut, de la 17% în 2013, la 18,6% în 2014, potrivit datelor statistice oficiale moldoveneşti. Ponderea Rusiei s-a prăbuşit de la 26% la 18,1%. Ponderea importurilor din România a urcat de la 13% la 15%, pe când cea a importurilor din Rusia s-a redus de la 14,3% la 13,5%.
Dacă la nivel comercial Moldova pare că se rupe de Rusia, nu acelaşi lucru se poate spune despre forţa de muncă. După unele estimări, 700 000 de moldoveni lucrează în Rusia. Banii trimişi acasă de moldovenii care lucrează în străinătate echivalează cu 30% din PIB-ul ţării, iar până la 65% din aceste fonduri sunt trimise din Rusia.
Moldova este o economie mică. Dacă ar fi parte din România, ar reprezenta a 30-a parte din economia românească. Exporturile României către Moldova reprezentau în primele nouă luni ale anului trecut 1,6% din total. România este însă pentru Moldova cel mai mare partener comercial, înlocuitorul Rusiei.
Nu întâmplător una din primele vizite oficiale pe care Klaus Iohannis le efectuează în calitate de preşedinte al României este în Republica Moldova. România este cea care ar trebui să deschidă drumul către Europa pentru mica economie de nici șapte miliarde de euro care încearcă să se rupă din sfera de influenţă a Rusiei.
Însă, evenimentele din ultimele luni pot fi un semn că Moldova mai are mult de lucru pentru a deveni un stat european. Iohannis se prea poate să fie în vizită – o vizită de două zile care se va încheia astăzi - într-o ţară a cărei economie este pe cale să intre în criză.
16.12.2025
14:10
35
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:05
223
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
15.12.2025
17:51
641
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:26
653
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
16:01
673
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
08:30
855
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
973
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
15:29
1225
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:04
999
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:12
860
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
16.12.2025
13:07
48
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
55
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
267
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
397
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
428
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
402
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
575
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
526
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
711
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
560
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
612
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
725
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
633
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
741
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
635
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
647
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
605
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
666
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
641
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
764
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
605
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
803
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1651
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
678
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
788
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














