Stiri
Zeci de localități, fără energie electrică după ninsoarea de luni, curse cu avionul anulate și mii de solicitări de ajutor din partea populației
Actualitate
09.01.2024
09:55
1723
1723
Ninsoarea căzută pe parcursul zilei de luni pe teritoriul R. Moldova a lăsat în beznă zeci de localități, iar mii de persoane au avut nevoie de ajutorul autorităților.
Potrivit Centrului de Dirijare în Situații Excepționale, creat la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în dimineața zilei de marți, 9 ianuarie, mai rămâneau parțial deconectate de la energia electrică 40 de localități.
Totodată, în dimineața zilei de 9 ianuarie, aproape 2 600 de specialiști cu 1 058 de unități de tehnică erau implicați la curățarea drumurilor.
Lucrări de curățare și presurare a materialului antiderapant se desfășoară în prezent pe toate traseele naționale, regionale și locale.
IGSU transmite că circulația rutieră pe drumurile naționale se desfășoară acum în condiții de iarnă, iar
punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal.
,,În ultimele 24 de ore, Serviciul unic național pentru apeluri 112 a gestionat 6 397 de apeluri, fiind deschise 2 686 fișe de caz. Peste 1 900 de apeluri au fost redirecționate ambulanței, 628 poliției, iar 145 de misiuni au revenit salvatorilor și pompierilor. Conform datelor generate din sistemul 112, IGSU a întreprins 38 de misiuni pentru deblocarea mijloacelor de transport, șapte dintre ele fiind la deblocarea ambulanțelor din raioanele Drochia, Hâncești, Chișinău, Leova și Strășeni. Misiuni de deblocare au fost întreprinse și de angajații IGP și IGC care au tractat mai multe mijloace de transport derapate de pe traseu", informează IGSU.
Potrivit aceleiași surse, din cauza condițiilor meteo la Aeroportul Internațional Chișinău au fost anulate 15 curse în ultima zi.

Stiri relevante
08.11.2026
19:19
208
Maia Sandu: Linia Vulcănești–Chișinău întărește securitatea energetică a Republicii Moldova
08.11.2026
19:08
222
Linia electrică Vulcănești–Chișinău de 400 kV a fost pusă sub tensiune. Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
08.11.2026
18:44
323
Ce modele au cele mai mari și cele mai mici rate de deces la volan în SUA, un reper și pentru România
08.11.2026
17:16
393
Franța și europenii vor fi reprezentați la negocierile privind Ucraina de la Abu Dhabi
08.11.2026
13:23
465
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
617
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
676
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
666
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
869
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
668
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
712
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
812
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
Top stiri
08.11.2026
18:44
192
Ce modele au cele mai mari și cele mai mici rate de deces la volan în SUA, un reper și pentru România
08.11.2026
17:16
332
Franța și europenii vor fi reprezentați la negocierile privind Ucraina de la Abu Dhabi
08.11.2026
13:23
439
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
587
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
651
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
631
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
844
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
646
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
689
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
791
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
06:23
662
Doi polițiști răniți în atacul armat de la Cracovia sunt stabili; atacatorul, în stare critică
08.11.2026
03:44
692
Poate remake-ul Zelda să redea magia jocului original?
08.11.2026
01:46
1004
Atacul armat din Cracovia: un britanic printre victime, iar trei cadavre au fost găsite în casa suspectului
08.11.2026
01:24
792
Polonia declară două zile de doliu național după atacul armat de la Cracovia
08.11.2026
00:38
834
Două aparate de zbor de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova
08.11.2026
00:27
835
Marian Neacșu: România este pregătită să sprijine polițiștii și salvatorii polonezi după atacul din Cracovia
07.11.2026
22:39
904
Vremea în Moldova, 8–14 noiembrie: de la brumă la zile mai calde
07.11.2026
22:16
910
Cracovia, în doliu după atacul armat soldat cu șase morți
07.11.2026
21:52
773
Niculescu transmite condoleanțe după atacul armat din Cracovia, soldat cu cinci morți
07.11.2026
21:28
798
Nicuşor Dan, solidar cu Polonia după atacul armat din Cracovia
07.11.2026
21:08
772
Zelenski, după atacul armat din Cracovia: Ucraina este solidară cu Polonia
07.11.2026
21:06
815
Atac armat la Cracovia: „Polonia nu este singură”, transmite șefa diplomației UE
07.11.2026
21:05
862
Donald Tusk merge la Cracovia după atacul armat și le cere politicienilor să nu exploateze tragedia
07.11.2026
20:00
840
Dan Neculaescu, după atacul armat din Cracovia: România este alături de Polonia
07.11.2026
18:52
924
Cinci persoane ucise într-un atac armat în centrul Cracoviei. Tusk: Poliția anchetează circumstanțele
07.11.2026
18:26
1029
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri