Zborurile cu avionul, mai sigure: Legislația R. Moldova care vizează transportul aerian, aliniat la normele europene
2767
Activitățile de transport aerian se vor desfășura în condiții sporite de siguranță, datorită Regulamentului de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene, aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri de la Chișinău.
Documentul instituie un cadru normativ unic în domeniul operațiunilor aeriene, cu cerințe tehnice și administrative, care alinează legislația națională la prevederile cadrului normativ european aferent operațiunilor aeriene.
Mai exact, Regulamentul prevede instituirea unui set de proceduri specifice cu privire la operațiunile aeriene cu avioane și elicoptere, condițiile de eliberare, menținere, modificare, limitare, suspendare sau revocare a certificatelor operatorilor de aeronave, supravegherea și controlul operatorilor aerieni implicați în operațiuni de transport aerian comercial și necomercial, dar și condițiile referitoare la operațiuni comerciale specializate.
De asemenea, Regulamentul stabilește prevederi referitoare la timpul de lucru și limitarea acestuia, examinarea medicală a personalului din aviația civilă, evaluarea psihologică a echipajului de zbor, protejarea securității lucrătorilor etc.
Implementarea Regulamentului va contribui la racordarea sistemului național de certificare a operatorilor aerieni la cel european, dar și va crea condițiile necesare de operare în siguranță a zborurilor.
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















