Stiri
Vreme COMPLICATĂ în R. Moldova: Zeci de localități fără energie electrică, sute de persoane și unități de transport deszăpezesc drumurile, iar un centru de coordonare a situației activează la IGSU
Actualitate
08.01.2024
09:20
2380
2380
Ninsoarea care a căzut pe parcursul nopții de 7 spre 8 ianuarie a lăsat fără energie electrică 57 de localități din șapte raioane.
Totodată, la lucrările de curățire și presurare a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate până acum peste 200 de unități de tehnică şi 170 de persoane din cadrul ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”.
Lucrările de curățire și presurare a peste 2 310 tone de material antiderapant au avut loc pe toate traseele naționale, regionale și locale, în special în nordul republicii, iar pe moment drumuri blocate nu sunt.
Pentru a monitoriza situația pe traseele din R. Moldova și a putea interveni în timp util, la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și-a început activitatea, din seara zilei de 7 ianuarie, Centrul de Dirijare în Situații Excepționale (CDSE), care include responsabili din cadrul ministerelor și autorităților care au competența de a lua decizii pentru prevenirea riscurilor.
Pentru lichidarea consecințelor legate de condițiile meteo nefavorabile, în prezent activează 760 de specialiști din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, dar și drumari, anunță IGSU.
Potrivit CDSE, Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți a propus prelungirea vacanțelor pentru copii până pe data de 10 ianuarie.
Autoritățile îndemnă oamenii să țină cont de condițiile meteo nefavorabile și să nu pornească la drum.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, luni, pe 8 ianuarie, va ninge puternic, vântul va sufla cu putere, pe firele electrice și crengile copacilor vor fi depuneri de lapoviță, izolat va viscoli, iar pe drumuri se vor forma troiene și ghețuș.
Temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10 - 15°C, în nordul republicii ajungând până la -16..-20°C pe 8 și 9 ianuarie.

Stiri relevante
06.04.2026
13:13
156
Concediul medical, între promisiuni și amânări: prima zi neplătită lovește pacienții cronici, în timp ce proiectele rămân blocate în Guvern
06.04.2026
12:58
206
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:56
298
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
307
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
352
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
415
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
09:22
424
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
432
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
945
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
895
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1025
Horoscopul zilei 05.04.2026

Top stiri
06.04.2026
13:13
64

167

282

283
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
334

398
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
09:22
407
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
418
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
934
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
884
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1020
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1150
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1017
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1443
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1111
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1068
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1086
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1214
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1416
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1300
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1197
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1289
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1395
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1684
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
03.04.2026
18:28
1106
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP

Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi