Stiri
Vlad Filat mizează și pe votul lui Mihai Ghimpu la învestirea Guvernului
Politică
22.04.2013
12:40
416

Premierul desemnat, Vlad Filat, se arată optimist că pe 25 aprilie va fi formată o majoritate parlamentară care să-și dea voturile pentru învestirea noului Guvern. Filat mizează chiar și pe votul președintelui Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, care a declarat în mai multe rânduri că nu-l va accepta în calitate de premier.
”Motivele mele de optimism vin mai degrabă din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din celelalte partide, dar și cu deputații neafiliați. Ceea ce m-a impresionat plăcut în aceste discuții a fost că niciunul dintre cei cu care am discutat nu a venit cu condiționalități, ci fiecare și-a prezentat viziunea sa privind felul în care trebuie să activeze noul Guvern și am desprins chiar mai multe idei interesante din aceste consultări, pe care le voi folosi în formarea noului Cabinet”, a declarat premierul desemnat pentru Agenția ”Moldpres”.
Potrivit oficialului, cei care vor vota pentru învestirea Guvernului nu-și vor da votul doar pentru Vlad Filat. ”Eu mizez pe voturile tuturor parlamentarilor, chiar dacă sunt conștient că cei de la PCRM, de exemplu, nu-și vor da votul pentru noul guvern. Avem însă suficienți deputați care își doresc evitarea alegerilor anticipate și menținerea R. Moldova pe calea europeană. Mă bazez inclusiv pe votul lui Mihai Ghimpu, până la urmă, chiar dacă a spus că nu va vota. Până în ziua votului eu sper ca Mihai Ghimpu să înțeleagă că nu pe Vlad Filat îl votează, ci un Guvern care va ancora Republica Moldova într-un proces de modernizare europeană, inclusiv prin lupta cu corupția și mai multă grijă față de cetățeni”, a menționat premierul desemnat.
Vlad Filat respinge acuzațiile lui Ghimpu, care susține că premierul ar fi fost cel care a contribuit la desprinderea ”grupului reformator” din Partidul Liberal. ”Regret momentele tensionate din interiorul PL, dar chiar nu vreau să fac comentarii pe tema asta. În ceea ce privește acuzațiile domnului Ghimpu, ele fac parte din peisajul foarte colorat al ultimei perioade și eu înțeleg. Așa e activitatea politică, nu e una fără păcate. Într-o activitate politică nu trebuie să personalizezi problemele. Eu am avut puncte radical diferite pe domenii de principiu cu dl. Plahotniuc, dar important este să găsești mecanisme de conlucrare pentru viitorul țării, pentru angajamentele pe care le ai în fața cetățenilor. Exemplul ultimei crize politice este elocvent. Mă refer la situația când problemele legate de modul în care funcționează AIE au fost personalizate. E adevărat, nu am comunicat eficient în cadrul AIE 2. Eu nu mă feresc să-mi recunosc greșelile. Nu este corect să personalizezi lupta politică ori să aduci acuzaţii neprobate. Am făcut şi eu astfel de greşeli, voi avea grijă ca pe viitor să nu le repet”, a mai adăugat Filat.
Vitalie Hadei

Stiri relevante
20.08.2025
14:07
1287
SONDAJ // Parcursul european s-ar putea STOPA după 28 septembrie, iar R. Moldova nu va mai beneficia de MILIARDELE oferite de UE. Indecișii pot schimba balanța
20.08.2025
13:05
1000
Barometrul electoral: Moldovenii susțin puternic aderarea la UE și unirea cu România și NATO
20.08.2025
12:56
544
Premierul Ilie Bolojan își anunță vizita oficială la Chișinău sâmbătă!
20.08.2025
16:42
532
CUB propune platforma comună pentru partidele democratice și inițiază dialogul politic pentru alegeri corecte
20.08.2025
12:19
857
Maia Sandu, liderul încrederii cetățenilor moldoveni conform Barometrului iData
19.08.2025
23:02
885
Ministerul Justiției confruntă acuzațiile avocatului lui Plahotniuc privind extrădarea sa în Moldova
19.08.2025
21:03
1310
Procurorul Machidon detaliază situația extrădării lui Vlad Plahotniuc: Manevrele juridice din Chișinău sub lupa avocaților
19.08.2025
19:00
733
Pacea Ucrainei: Cheia pentru securitatea României și beneficii pentru Republica Moldova
19.08.2025
15:12
773
Odnostalco lansează acuzații nefondate despre creșterea problemelor de sănătate mintală în Moldova
19.08.2025
14:29
805
Ilie Bolojan, prim-ministrul României, revine la Chișinău pentru vizită de lucru în acest weekend
19.08.2025
12:59
729
Oficial de rang înalt din Austria, Beate Meinl-Reisinger, vizită strategică la Chișinău pentru consolidarea relațiilor bilaterale
19.08.2025
10:32
640
Maia Sandu: Garanțiile de securitate sunt cheia păcii durabile în Ucraina și Europa

Top stiri
21.08.2025
08:13
1
Horoscopul zilei 21.08.2025
21.08.2025
07:17
205
Intensificarea conflictului din Gaza: confruntare feroce între Hamas și armata israeliană, cu zeci de combatanți uciși
21.08.2025
06:35
233
Kim Jong Un laudă sprijinul eroic al trupelor nord-coreene în Rusia, în ciuda escaladării conflictului cu Ucraina
21.08.2025
05:52
224
Scăderea acțiunilor companiilor europene de apărare pe fondul speranțelor de pace în Ucraina
21.08.2025
00:33
502
Europenii solicită ca Trump să trimită avioane F-35 în România pentru securitatea Ucrainei
20.08.2025
23:34
664
Propunerea Giorgiei Meloni: Plan european pentru asistență rapidă Ucrainei în cazul unui nou atac al Rusiei
20.08.2025
22:29
488
Operațiune de succes a poliției române: 600.000 de dolari falși confiscați în urma unui raid european împotriva falsificatorilor de monedă
20.08.2025
22:10
1694
VIDEO // Voronin l-a TURNAT în direct pe partenerul de bloc Dodon: ,,În kuliokul pe care Plahotniuc i l-a întins lui Dodon erau fix 860 de mii de euro..."
20.08.2025
21:35
504
Armata israeliană își intensifică ofensiva în Gaza după atacul major al Hamas
20.08.2025
20:37
469
21 August 2025: Temperaturi în creștere și vreme senină în Moldova
20.08.2025
19:59
431
Macron avertizează: Ofensiva Israelului în Gaza va duce la un dezastru bilateral iminent
20.08.2025
19:04
453
România ajută Spania în lupta cu incendiile de pădure: 51 de pompieri trimiși să sprijine echipele locale în fața tragediei
20.08.2025
18:32
545
Israelul aprobă un proiect de colonizare care amenință continuitatea teritorială a Palestinei în Cisiordania
20.08.2025
18:05
582
Lavrov: Garanții de securitate pentru Ucraina fără Rusia sunt iluzorii și neproductive
20.08.2025
17:27
590
Nou incident cu dronă militară în Polonia: posibile urme rusești și temeri de provocare în contextul tensiunilor regionale
20.08.2025
17:20
546
România și Republica Moldova își consolidează cooperarea transfrontalieră prin Programul Interreg NEXT 2021-2027 pentru dezvoltarea comunităților de pe ambele maluri ale Prutului
20.08.2025
14:52
612
Guvernul dă undă verde Parcului Tehnologic „Moldova HiTech Park”, proiect ce propulsează economia bazată pe cunoaștere și inovație
20.08.2025
14:35
540
Noua unealtă digitală care revoluționează planificarea investițiilor pentru fermieri și APL-uri în Moldova
20.08.2025
14:17
801
Tusk avertizează asupra unei întâlniri Zelenski-Putin în Budapesta, amintind eșecul din 1994
20.08.2025
14:07
1272
SONDAJ // Parcursul european s-ar putea STOPA după 28 septembrie, iar R. Moldova nu va mai beneficia de MILIARDELE oferite de UE. Indecișii pot schimba balanța
20.08.2025
13:58
569
Guvernul pregătește sezonul rece 2025–2026: Plan măreț pentru siguranța energetică a Moldovei
20.08.2025
13:58
890
Avertisment pentru alegătorii proeuropeni și „amatorii de plitkă”, care vor să ducă „Alternativa” în Legislativ: „Vom reveni rapid de la „integrare europeană”, la „misiunea istorică” din 2001: apărarea Breanskului de tancurile NATO”
20.08.2025
13:25
627
Zelenski semnalează intensificarea atacurilor rusești: Bombardamente și drone în Donețk, Cernihiv și Poltava, bilanț tragic la Ohtîrka și pagube în portul Izmail
20.08.2025
13:21
498
Guvernul aprobă un nou parteneriat cu Ungaria pentru burse de studii destinat studenților moldoveni
20.08.2025
13:05
994
Barometrul electoral: Moldovenii susțin puternic aderarea la UE și unirea cu România și NATO
20.08.2025
12:56
541
Premierul Ilie Bolojan își anunță vizita oficială la Chișinău sâmbătă!

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri