Viorel Morari îi scrie din nou lui Alexandr Stoianoglo: Abordarea cu privire la crearea completelor specializate de judecată în dosarele vizând fajul bancar „este STRANIE”
1931
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, i-a adresat astăzi o nouă scrisoare deschisă procurorului general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, în care se referă la furtul miliardului, expulzarea celor șapte profesori turci și la dosarul „Metalferos”.
În cel de-al treilea răvaș public, Morari îi mulțumește lui Stoianoglo pentru urările adresate de ziua sa de naștere, dar îi transmite că propunerea șefului Procuraturii Generale privind crearea completelor specializate de judecată în cazul dosarelor vizând „furtul miliardului” este „cel puțin stranie”, deoarece nu se referă la crearea instanțelor de judecată specializate, ci doar a completelor de judecată.
CITIȚI și DOC // Viorel Morari îi cere DEMISIA lui Alexandr Stoianoglo: Reacția Procuraturii Generale
„Această abordare este una pripită și apărută în rezultatul dorinței de a controla sistemul judecătoresc. Conform art.115 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate, dar nu complete specializate. Dacă facem o paralelă dintre reforma din sistemul judecătoresc, când au fost lichidate instanțele economice și propunerea dvs., rezultă că doriți revenirea la gradul înalt de corupţie și necesitatea monopolizării judecării dosarelor „furtului miliardului”. Or, anume acestea au fost argumentele de bază ce au stat la originea lichidării instanțelor judecătorești economice în 2011”, susține Morari.
CITIȚI și Viorel Morari deschide parantezele în privinţa „prieteniei" procurorului general Stoianoglo cu oamenii apropiaţi lui Dodon
Vedeți mai jos întreaga scrisoare a lui Viorel Morari adresată lui Alexandr Stoianoglo:
„Domnule procuror general,
Din nou, a treia oară, Vă adresez o scrisoare publică, care are același scop ca și precedentele, ținând cont că până în prezent nu am primit niciun răspuns plauzibil.
În primul rând, vreau să Vă mulțumesc pentru felicitările cu ocazia zilei de naștere și vreau să comunic că mi-au plăcut insinuările Procuraturii Generale privind abuzurile în cazul dosarului fraților Borș. Înțeleg, din cauza lipsei unei reacții pe potrivă, luați în zeflemea și aduceți acuzații nefondate. În acest context am o întrebare retorică: dacă cauza penală pe faptul evaziunii fiscale în cazul administrării stațiilor „Vento” a fost abuzivă, de ce atunci a fost nevoie mai mult de 10 luni pentru a renunța la acuzare?
În al doilea rând, aș vrea să abordez câteva chestiuni care reflectă într-o altă lumină starea lucrurilor în organele Procuraturii.
I. O chestiune se referă la propunerea privind crearea completelor specializate de judecată în cazul dosarelor vizând „furtul miliardului” și a celor conexe. Abordarea dvs. este cel puțin stranie, deoarece nu vă referiți la crearea instanțelor de judecată specializate, ci doar a completelor de judecată.
Această abordare este una pripită și apărută în rezultatul dorinței de a controla sistemul judecătoresc. Conform art.115 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate, dar nu complete specializate. Dacă facem o paralelă dintre reforma din sistemul judecătoresc, când au fost lichidate instanțele economice și propunerea DVS, rezultă că doriți revenirea la gradul înalt de corupţie și necesitatea monopolizării judecării dosarelor „furtului miliardului”. Or, anume acestea au fost argumentele de bază ce au stat la originea lichidării instanțelor judecătorești economice în 2011.
Un alt lucru interesant este mențiunea expresă în comunicatul Procuraturii Generale a așa-ziselor dosare „furtul miliardului”. O astfel de formulare generează câteva întrebări: Cum vor fi selectate respectivele dosare, după ce criterii? Există o astfel de categorie de infracțiuni în Codul penal și care vor fi criteriile de delimitare de abuzurile, delapidările, sustragerile în cazul altor infracțiuni? Dosarele împotriva procurorilor (Morari, Bețișor, Baeșu, Statnâi), dosarele BNM, Victoriabank, alte dosare în care este interesat direct Veaceslav Platon - fac parte din această categorie? Cum vor fi respectate normele procesual-penale și dreptul la justiție echitabilă, dacă dosarele vor fi selectate de procurori, iar repartizarea aleatorie va fi omisă? Cum va corela acest mecanism, neprevăzut de lege, cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și practica CEDO? Cum vor fi examinate recuzările, modificate completele etc.?
Se pare că încă nu ați scos-o în capăt cu procurorii, deoarece în emisiuni televizate și interviuri anunțați că nu vă puteți isprăvi cu acei care încă ar fi loiali precedentului regim. În același timp - deja doriți să faceți regulă în sistemul judecătoresc, dar prin măsuri care nu prea se deosebesc de ceea ce criticați, ba din contra-creează premise pentru încălcări grave.
II. O altă chestiune se referă la gestionarea așa-ziselor dosare „furtul miliardului”. Au fost difuzate comunicate seci privind scoaterea de sub urmărire penală a persoanelor figurante în dosar, dar nu considerați necesar a explica societății care au fost dificultățile?
Domnule procuror general, dacă faceți o paralelă cu activitatea Procuraturii Anticorupție în perioada lunilor septembrie - octombrie 2019 și activitatea dvs. veți vedea anumite diferențe. Anterior se publicau informații statistice privind numărul acțiunilor de urmărire penală efectuate și rezultatele obținute în dosare de rezonanță cum sunt:
- dosarul interceptărilor ilegale ale membrilor societății civile și ale opoziției;
- dosarul vizând activitatea Î.S. „Metalferos”, care reprezintă principala sursă de venit ilicit pentru partidele de guvernamânt, delapidările estimându-se la circa 5 miliarde lei;
- dosarul coruperii a 14 deputați din Partidului Comuniștilor din Republica Moldova pentru a trece la Partidul Democrat din Moldova;
- dosarul finanțării Partidului Socialiștilor din Republica Moldova;
- dosare în privința persoanelor cu funcție de demnitate publică etc.
Înțelegeți oare că societatea își pune întrebările: Poate nu sunteți competent și cineva influențează deciziile Procuraturii? Poate nu Vă isprăviți și dați vina pe fostul sistem? Poate în politică a fost mai ușor, când ați fost subalternul pe linie de partid al lui V. Plahotniuc?
III. O a treia chestiune se referă la atacurile în privința persoanei mele. Vă rog nu vă conduceți de emoții și nu ascultați consultanții de PR, deoarece acuzațiile din partea unui demnitar sau autorități publice la adresa unei persoane, fără existența unor dovezi plauzibile a vinovăției acestuia, aduc o atingere gravă principiului prezumției nevinovăției și lezează dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Sunteți de acord să achitați ulterior eventualul prejudiciu, credeți că precedentul din dosarul vizând profesorii turci ar fi aplicabil?
Apropo de cazul profesorilor turci - cu siguranță ați știut sentința, cu siguranță inculpatul a negociat cu procurorii, chiar ați menționat că vreți să-l mai impuneți să plătească încă ceva. Doar că această realitate nu dădea bine la public și ați blufat, iar în consecință a ieșit mai rău, deoarece peste câteva zile faceți un interviu aranjat în care explicați că „era bine dacă era, dar nu știu ce era”.
Procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, suspendat, V. Morari
14.02.2026
20:56
25
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
216
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
302
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
421
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
556
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
536
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
673
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
463
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
612
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
655
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
20:13
84
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
285
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
404
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
542
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
521
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
663
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
455
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
604
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
643
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
559
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
627
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
477
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
559
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
527
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
606
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
615
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
555
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
634
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
567
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
617
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
714
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
907
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
668
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
755
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














