Viorel Mardare împlinește astăzi 37 de ani! Scrisoarea care îi poartă semnătura: „Драгэ Мош Жерилэ!”
2729
Talentatul regizor și jurnalist Viorel Mardare împlinește astăzi vârsta de 37 de ani.
În acest an, Viorel își sărbătorește ziua de naștere într-o clinică din Austria, acolo unde se tratează de cancer.
Cu această ocazie, sora regizorului, Angela Mardare-Titencov, a postat pe Facebook un mesaj emoționant: „Îndrăznesc să vă mulțumesc din numele lui, să vă zic că multe din mesajele voastre ajung la el – de la unele i se umezesc ochii... Își propune să scrie, tastează uneori ceva, vjih-vjih... Apoi șterge. Îl înțeleg. Cuvintele pentru el sunt sau gloanțe, sau stropi de apă-dătătoare-de-viață. E foarte atent cu ele. Zic să nu-l grăbim. Veni-va vremea și pentru ele”.
Amintim că Viorel Mardare suferă de o formă rară de cancer, iar tratamentul său necesită cheltuieli de circa 180 de mii de euro. Până acum, în cadrul campaniei de gofunding pentru ajutorarea regizorului au fost colectate peste 132 de mii de euro.
Donați AICI pentru a-l salva pe Viorel Mardare!
Pritenii lui Viorel au anunțat pentru miercuri, 10 octombrie, o licitație în cadrul căreia se vor vinde textele lui Viorel Mardare scrise de-a lungul anilor, hanorace cu expresiile talentatului regizor inscripționate pe ele, dar și vinuri rare.
Evenimentul de caritate în sprijinul lui Viorel va avea loc în sala Imaginarium de la Tekwill, str. Studenților 9/11, UTM.
Ziarul NAȚIONAL vă propune să recitiți un text de-al lui Viorel Mardare scris acum câțiva ani în revista „VIP Magazin”:
Драгэ Мош Жерилэ!
Бунэ зиуа, сау бунэ сяра, сау кум вэ ва гэси мика мя скрисоаре. Драгэ Мош Жерилэ. Олга Николаевна не-а спус кэ требуе сэ скрием о компунере, каре сэ фие скрисоаре цие ши ын каре сэ спунем че врем де ла тине.
Ной ын класа ынтыя сынтем марь. Ной ку бэеций штим кэ ту ну екзишть. Ной тоць ам аузит кэ деграбэ о сэ фий ынлокуит ку Мош Крэчун. Дар Олга Николаевна не ва пуне нота 2 дакэ ну-ць вом скрие скрисоаре.
Еу вряу сэ фие паче ши ка оамений сэ се юбяскэ унул пе алтул ши ка тоць копиий сэ айбэ жукэрий. Май алес жукэрий електрониче ку «Ну погоди» каре принде оуэле дин копак. Жукэрииле електрониче сынт интересанте. Еу ынтр’о ноапте ам висат о жукэрие каре ера ши телефон, ши фотоапарат дар еу кред кэ ачестя сынт фантезий дин вис пентру кэ ну поате сэ екзисте аша чева — аколо ну ынкапе пеликула де фотографият.
Еу май вряу сэ ну фие политикэ. Пентру кэ таций ну ау кынд сэ се жоаче ку копиий. Ей сынт ынтотдяуна ла митинг. Тата спуне кэ уника ноастрэ салваре есте «Фронтул популар». Аколо сынт нумай оамень чинстиць каре ничодатэ ну о сэ не амэжяскэ. Ей о сэ не факэ пе ной феричиць. Тата дакэ спуне, ынсямнэ кэ штие. Мие ымь плак оамений чинстиць каре ничодатэ ну о сэ не амэжяскэ. Ей о сэ не кондукэ пентру ка ла тоць сэ фие бунэстаре. Ши респект. Ши прогрес. Дар ну пентру ка сэ се ымбогэцяскэ. Тоатэ лумя о сэ-й юбяскэ ши о сэ-й лауде. Еу кред кэ дакэ пе ун ом ну-л лаудэ нимень, ши ел есте ынтотдяуна окэрыт, ел ну о сэ рыдэ мулцумит, ел о сэ-шь чарэ скузе ши о сэ плече рушинат окий. Еу аша фак ла шкоалэ.
Тата май спуне кэ ной деграбэ о сэ не уним ку Ромыния. Аколо трэеск фраций. Ной о сэ-й юбим мулт. Ши ей о сэ не юбяскэ. Ей ор сэ дескидэ граница ши ной о сэ путем сэ не дучем дупэ границэ ла ей ка сэ не юбим май ушор.
Ла ной ын класэ тоць бэеций се жоакэ ку пуцулика. Ши тоць се тем сэ ну се ымболнэвяскэ де ла аста. Ши сэ моарэ. Серёжа Цуркану спуне кэ де ла аста о сэ бухняскэ окий. Дакэ ар вени чинева, драгэ Мош Жерилэ, сэ не спунэ дакэ о сэ мурим сау ну! Пэринций ну спун. Ей се рушинязэ. Ши ной не рушинэм сэ ынтребэм. Поате, дакэ ва екзиста о карте, о сэ фие май ушор ши ной ну о сэ крештем ын фрикэ. Картя требуе сэ се вындэ ын магазин. Пэринций ау акасэ ын диван о карте «Мужчина и женщина», дар аколо ну-с десене.
Еу вряу ка тоць сэ айбэ бань. Аша ка Андриан Ганган. Мама луй адуче хайне дин алтэ царэ. Еа ле кумпэрэ де аколо ши ле винде аич. Дар фоарте скумп. Еу вряу ка нимень сэ ну вындэ фоарте скумп. Вряу ка хайнеле ши жукэрииле сэ косте фикс кыт костэ ын алтэ царэ. Вряу ка сэ фие ун Универмаг маре-маре. Ел о сэ се кеме «Мол». «Молдова», дар пе скурт. Ши аколо тоць вынзэторий сэ ну вындэ скумп. Пентру кэ оамений ну ау бань аша ка Андриан Ганган ши плынг де ла аста. Мама мя лукрязэ ла едитурэ дар тот вря сэ вындэ хайне. Пентру кэ ну ажунг бань яр тата-й ла митинг. Ел ну аре тимп сэ вындэ хайне дин алтэ царэ. Еу вряу ка пэринций мей сэ вындэ хайне ка сэ путем сэ кумпэрэм хайне. Еу вряу кросовчь «Адидас».
Еу вряу ка ла телевизор сэ фие мулте филме мултипликате. Ши сэ ну фие минчунь. Олга Николаевна не пуне сэ привим диминяца Кашпировский. Ноуэ не плаче. Пентру кэ ну фачем лекций. Дар мие ымь есте греу сэ стау ку капул липит де телевизор. Ынвэцэтоаря спуне кэ ной требуе сэ стэм пе рынд ку фрунтя пе телевизор, дар пе мине мэ гыдилэ фрунтя. Еу кред кэ ачестя сынт минчунь ын телевизор. Пе ной не доаре капул де ла минчунь ын телевизор.
Еу вряу ка сэ ну не май батем ку руший. Ла ной ын шкоалэ есте нумай класа ноастрэ де молдовень ши ной не батем. Дар мие ымь плаче де Наташа Левицкая дин класа русэ. Еу ну штиу че сэ фак. Еу вряу ка ной тоць сэ фим приетень.
Еу вряу ка ла Анул Ноу тоць сэ айбэ бразь ши мулте мандарине. Еу кред кэ мандаринеле мирос фрумос. Атунчь кынд вой креште маре, вряу ка мандаринеле сэ ымь аминтяскэ де копилэрие. Ши май вряу ка ын анул 2000 сэ ну фие сфыршитул лумий.
Дар чел май таре вряу ка де Анул Ноу сэ нингэ ши сэ фие мултэ зэпадэ ши ной тоць сэ не кэтэим ку сэниуца. Ши ка гумеле де местекат сэ фие май мой ши густул лор сэ цинэ май мулт. Май мулт, ну вряу нимик.
Ку анул ноу!
Виорел Мардарь, класа 1 «Б»
Text publicat în ediția nr. 81-82 a revistei „VIP Magazin”, februarie 2011
27.03.2026
23:35
451
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
20:19
570
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
17:54
541
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
569
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
16:37
591
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:24
528
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
14:32
2043
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
13:11
650
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
691
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
26.03.2026
20:41
724
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
17:55
710
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:46
614
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
239
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
430
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
444
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
553
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
481
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
519
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
526
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
554
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
574
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
506
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
501
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
580
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
737
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
519
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
605
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2018
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
659
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
642
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
719
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
725
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
684
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
699
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
653
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
677
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
876
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














