VIDEO // R. Moldova și-a vaccinat 6,3% din populație împotriva COVID-19 și a utilizat 56% din dozele de vaccin din depozite: Doar 4% din testele efectuate în ultima săptămână au fost pozitive
1673
R. Moldova a vaccinat până în prezent peste 253,3 mii de persoane, dintre care 34 406 au fost imunizate cu ambele doze de vaccin. Astfel, până în prezent 6,3% din populație a fost vaccinată împotriva COVID-19.
Alexei Ceban de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că în rândul personalului medical rata de acoperire cu vacin a depășit 80%.
Peste 45% dintre persoanele vaccinate au vârste de peste 60 de ani, iar 60% sunt femei.
În total au fost notate 1 342 de reacții adverse postimunizare, ceea ce constituie 0,55% din numărul total al persoanelor vaccinate, iar 96% au fost ușoare. Totodată, 360 de persoane s-au infectat cu COVID-19 în medie la 12 zile după ce s-au vaccinat cu prima doză de ser.
Potrivit lui Alexei Ceban, în ultima sătpămână au fost imunizate circa 40 de mii de persoane, R. Moldova utilizând până în prezent 56% din cantitatea de vaccin destinată pentru persoanele ce urmau a fi imunizate cu prima doză de ser.
În total, R. Moldova a recepționat 785 770 de doze și are posibilitatea de a vaccina cu ambele doze aproape 392 885 de persoane.
Campania de vaccinare este mai accelerată în municipiul Chișinău unde au fost vaccinați 10% din locuitori, dar și în raioanele Rezina, Florești, Cimișlia, Soroca, Râșcani, Orhei sau municipiul Bălți, unde rata de vaccinare este între 7% și 8%.
La polul opus, cu cea mai mică rată de vaccinare, se situează raioanele Vulcănești, Taraclia, Ceadâr-Lunga și Comrat.
În aceeași conferință de presă, secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Denis Cernelea, a menționat că în ultima săptămână au fost înregistrate cu 22% mai puține cazuri de infectare cu COVID-19 decât în cea precedentă.
Totodată, doar 4% din cele peste 30 de mii de teste efectuate în ultima săptămână au arătat rezultate pozitive la COVID-19.
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















