VIDEO // Producătorii de energie din surse regenerabile, ajunși în pragul DISPERĂRII: „Dacă nu suntem auziți, stopăm producerea. Avem soluții, vrem doar să fim auziți”
1860
Un grup de producători de energie electrică din surse regenerabile, eoliene și fotovoltaice, din R. Moldova se plânge că statul ar falimenta, în plină criză, producătorii locali de energie regenerabilă. Aceștia spun că peste noapte au fost instituite reguli ce au pus în dificultate producătorii. În loc să câștige din investiții, aceștia ajung datori.
Potrivit lor, orice tergiversare va agrava și mai mult problema alimentării cu energie electrică a R. Moldova. Producătorii speră să fie auziți de prim-ministra Natalia Gavrilița, care este și președinta Comisiei pentru Situații Excepționale.
Avocatul Vitalie Malai a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă al IPN, că reprezintă un grup de peste 30 de producători de energie electrică din surse regenerabile, eoliene și fotovoltaice.
„Mai mult de 18 luni depunem eforturi pentru a fi auziți și de a găsi soluții. În ultimul timp apar tot mai multe modificări, iar ultimele duc chiar la falimentul domeniului. R. Moldova are doar două surse de energie ce pot fi utilizate, dar, din păcate, nu sunt valorificate. Cei ce au investit în domeniu sunt blocați. În prezent, cât de straniu ar fi, toți producătorii au ajuns în pragul falimentului”, a precizat reprezentantul celor producătorilor de energie electrică din surse regenerabile.
Malai a dat asigurări că astăzi există o putere instalată, deja funcțională, de peste 125 de megawați – ceea ce ar asigura cu energie electrică 10% din necesarul R. Moldova. Potențialul este de încă cel puțin 200 megawați, a subliniat apărătorul.
„Și sunt persoane care ar dori să investească în această ramură. Dar deciziile din ultima perioadă, mai ales cele adoptate de către Comisia pentru Situații Excepționale, determină și actualii producători să-și stopeze activitatea. S-a creat situația în care producătorii nu obțin mijloace financiare ca urmare a investițiilor făcute, dimpotrivă se aleg cu datorii.
De exemplu, cineva a produs energie electrică de o sută de mii de lei, însă îi vine cea de-a doua factură în care el este dator cu 150 de miide lei. Astfel de exemple sunt practic la toți. Mulți dintre ei sunt cu două milioane și mai mult în minus”, afirmă avocatul, conform IPN.
În opinia sa, totul se întâmplă pentru că s-a creat o practică de a procura energia de la producătorii locali la un tarif de 97 de bani.
„Ne impun să staționăm decât să activăm. Atunci când în plină criză era clar că energia electrică se va scumpi, în loc să fie create instrumente de garantare pentru economie și prețuri stabile, se introduc reguli noi care duc la majorarea cheltuielilor pentru toți – producători, furnizori, operatori de sistem, iar apoi se vor reflecta în facturile finale”, afirmă Vitalie Malai.
Mai mult, producătorii de energie din surse regenerabile susțin că autoritățile le-au transmis că energia produsă de ei nu este calitativă, astfel că aceștia au decis să o exporte în afara R. Moldova. Doar că Guvernul a decis să interzică și exporturile.
Victor Aghinie, administratorul unei firme ce produce energie eoliană, a declarat că activează în domeniu de cinci ani, iar a cum îi este extrem de greu să mențină afacerea. „Începând cu luna ianuarie a acestui an noi am pompat în sistemul energetic 702 mii de kilowați – în ianuarie, februarie, martie. Până în ziua de astăzi nouă nu ni s-a plătit măcar un bănuț. Dacă scrii o scrisoare la o instituție de stat, atunci trebuie o lună să aștepți un răspuns”, spune producătorul.
Zinaida Plămădeală, reprezentanta unei companii producătoare de energie regenerabilă, a menționat că problemele nu au apărut peste noapte, dar în ultima perioadă acestea s-au acutizat. „Aceste probleme vin la pachet cu o sumedenie de costuri foarte mari. Riscul să falimentăm afacerea noastră, și nu doar a familiei mele, ci a tuturor producătorilor de energie regenerabilă, este foarte mare. Este riscul să eșueze un domeniu întreg și să ajungem în incapacitate de plată”, a mai punctat Zinaida Plămădeală.
Avocatul Victor Malai a spus că a fost creat un grup de lucru, care este gata să se vadă cu prim-ministra Natalia Gavrilița în această săptămână. „În caz contrar suntem impuși de situație ca de săptămâna viitoare să sistăm producția de energie electrică. Nu înțelegem de ce se dă prioritate energiei de import, care se procură cu până la 380 euro, iar ceea ce e produs pe loc e ignorată. În final, aceste sume vor fi puse pe seama consumatorilor. Avem soluții, vrem doar să fim auziți”, a conchis Malai.
01.04.2026
01:20
114
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
292
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
410
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
397
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
359
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
354
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
581
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
535
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
594
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
552
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
01.04.2026
00:10
258
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
394
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
385
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
346
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
339
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
569
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
527
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
586
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
543
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
609
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
658
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
652
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1327
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
576
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
693
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
710
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
693
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
802
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
792
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
631
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
766
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
734
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
745
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
701
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
771
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














