VIDEO // Primele imagini cu interceptarea DRONEI americane de către avioanele rusești. Dovada că rușii au mințit


Armata americană a făcut publice imaginile cu avioanele rusești care au interceptat drona Reaper deasupra Mării Negre în urmă cu două zile, incident care a dus la prăbușirea aeronavei.
În imagini se vede cum un avion Suhoi 27 se apropie și trece pe lângă drona MQ-9 lăsând în urmă două șuvoaie de combustibil.
Apoi, același avion sau perechea sa de misiune face aceeași manevră și se apropie și mai mult de drona de supraveghere americană, moment în care transmisia imaginilor a fost întreruptă, posibil din cauza contactului fizic dintre aeronave.
Ultimele cadre arată că una dintre palele elicei este îndoită, ceea ce sugerează că americanii au avut dreptate când au spus că a existat contact între Su-27 și Reaper, iar rușii au mințit când au afirmat că avionul lor nu a atins drona.
Expertul în aviație Tyler Rogoway de la The War Zone scrie că „deși este greu să tragem concluzii ferme cu privire la gradul în care pilotul rus a intenționat să doboare sau să provoace daune MQ-9, imaginile par în mod clar în concordanță cu relatările americane despre `o interceptare nesigură și neprofesionistă”.
„În același timp, înregistrarea video nu susține versiunea Ministerului rus al Apărării cu privire la incident, care susține că nu a existat nicio coliziune și că MQ-9 a efectuat manevre bruște înainte de a intra aparent în zbor necontrolat și de a cădea în Marea Neagră”, a adăugat Rogoway.
Reamintim că un avion de luptă rusesc a provocat marți prăbușirea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor aeriene americane deasupra Mării Negre, aminteșter Hotnews. Drona Reaper și două avioane SU-27 Flanker operau peste apele internaționale deasupra Mării Negre.












































































