VIDEO // Prezidențiabilul Călin Georgescu, declarații HALUCINANTE: „Șapte miliarde de oameni vor fi uciși de corporații”
2150
Călin Georgescu, candidatul independent de la alegerile prezidențiale din România, a șocat Australia, după declarațiile oferite în timpul unui interviu. Acolo a spus, printre altele că omenirea, aşa cum o ştim, va dispărea curând.
Într-un interviu acordat jurnalistei independente și adeptă a teoriilor conspirației Maria Zeee, Călin Georgescu a spus că 7,5 miliarde de oameni ar urma să fie ucişi de marile corporaţii, cu ajutorul ONU, al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a altor organisme. Declarațiile au fost difuzate doar în Australia, conform zeeemedia.com, transmite ziare.com.
„Ei au un plan simplu. Trebuie să schimbe ființele umane în roboți, iar aceștia să fie în slujba lor și populația să fie redusă până la 500 de milioane. De fapt, acesta este obiectivul, pe care eu l-am descoperit. Și, de fapt, toată lumea știe astăzi. Adică, nu este niciun secret că vor să reducă populaţia planetei”, a spus Călin Georgescu.
De altfel, acesta a mai zis și că apa este total manipulată, iar Nestle, care ia toată apa dintr-o țară, din Africa, sau din trei țări, plătesc 1 dolar pentru o tonă, și o vând, cu 5 euro, știți.
Jurnalista, specializată pe teorii ale conspiraţiei l-a lăsat să-și ducă ideea la bun sfârșit, iar apoi a spus că trebuie să verifice informaţiile.
„Ei te lasă să crezi că ești liber dar, de fapt, nu ești liber. Cu alte cuvinte, eşti în Matrix. Și dacă nu înțelegi că eşti în Matrix, nu poţi să ieşi din Matrix. Aceasta este o problemă”, a mai explicat candidatul în timpul interviului.
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















