VIDEO // Octavian Țîcu, după ÎNREGISTRAREA în cursa prezidențială: „Dincolo de speculațiile care s-au făcut până acum, ideea de REÎNTREGIRE este unicul proiect viabil pentru un viitor demn al cetățenilor R. Moldova”
1282
Captură Candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la funcția de președinte, Octavian Țîcu, este convins că doar prin reunirea R. Moldova cu România cetățenii din Basarabia pot avea un viitor demn, în pofida oricăror speculații. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă cu ocazia înregistrării sale în cursa electorală prezidențială.
Potrivit lui Țîcu, pentru formațiunea sa reprezintă o victorie faptul că a reușit să apere la Comisia Electorală Centrală (CEC) cele 20 000 de semnături în favoarea candidaturii sale.
„Împreună am obținut trei mari victorii. În primul rând, datorită cetățenilor R. Moldova au fost colectate 20 000 de semnături, care ne-au oferit posibilitatea să participăm la aceste alegeri. Peste 20 000 de cetățeni ai R. Moldova ne-au oferit posibilitatea nouă și altor sute de mii să-și exprime votul pentru un candidat al PUN. A doua mare victorie e faptul că noi ne-am apărat cu fermitate aceste semnături la CEC. În al treilea rând, am obținut o victorie pentru mișcarea unionistă, deoarece prin participarea la alegeri vom oferi unioniștilor și cetățenilor R. Moldova, indiferent de limba pe care o vorbesc și originea lor, să ne susțină și să voteze o alternativă anti-sistem, care e capabilă să înfrunte acest regim instituit în R. Moldova de aproape 30 de ani”, a precizat liderul PUN.
Octavian Țîcu a mai adăugat că l-a impresionat reacția oamenilor, care s-au revoltat de posibilitatea și probabilitatea de a nu fi înregistrat în cursa electorală.
„Asta ne oferă convingerea că avem posibilitatea de a câștiga aceste alegeri și trebuie să facem tot posibilul pentru asta. Vin în această campanie ca un președinte care va uni societatea în jurul unui proiect de bunăstare, securitate și prosperitate, oferit tuturor cetățenilor R. Moldova. Dincolo de speculațiile care s-au făcut până acum, ideea de reîntregire este unicul proiect viabil pentru un viitor demn al cetățenilor R. Moldova. Fiți încrezători în victoria noastră, deoarece o să vă prezentăm cu demnitate. Vom veni în această campanie pentru a vă convinge că suntem unica și cea mai bună alternativă pentru viitorul R. Moldova”, a punctat Tîcu.
Candidatul a făcut apel la susținătorii și simpatizanții săi să contribuie financiar pentru a învinge în aceste alegeri. Totodată, Octavian Țîcu a subliniat că se va lansa, oficial, mâine în campania electorală. Evenimentul va avea loc în Scuarul Europei din centrul municipiului Ungheni.
12.11.2025
20:52
348
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
466
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
412
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
519
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
400
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
449
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
402
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
492
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1134
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
401
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
20:52
297
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
422
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
385
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
485
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
377
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
430
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
385
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
468
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1096
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
381
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
16:41
389
Cooperarea dintre Republica Moldova și PNUD: Proiecte importante pentru dezvoltarea durabilă și eficiența energetică
12.11.2025
16:08
323
Sălile pline la cea de-a XI-a ediție a Zilelor Filmului Românesc în Moldova. Proiecțiile au bucurat și publicul din Hâncești, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Ungheni, Florești, Bălți, Cimișlia și Cahul
12.11.2025
15:56
518
Moldova renunță la cooperarea energetică cu CSI: Ultimul acord, denunțat după 28 de ani
481
Dialog constructiv între Valeriu Chiveri și diplomatul american Nick Pietrowicz privind reglementarea transnistreană și integrarea raioanelor de est ale Moldovei
12.11.2025
13:36
473
Moldova face pasul spre Europa: noi reglementări pentru un transport mai sigur al mărfurilor periculoase
12.11.2025
12:57
469
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
450
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
532
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
501
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
536
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
950
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
509
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
12.11.2025
07:13
677
Arestări și percheziții în Ucraina: un apropiat al lui Zelenski acuzat de corupție masivă în sectorul energetic
12.11.2025
06:40
563
Prețul petrolului în creștere din cauza sancțiunilor SUA asupra Rusiei și a optimismului privind sfârșitul blocajului guvernamental american
12.11.2025
02:08
1047
Situație tensionată în Zaporojie: Trei așezări capturate de ruși, retragere strategică a soldaților ucraineni
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
1 MDL
1 EUR
19.65
1 USD
16.98
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














