VIDEO // Momentul în care ULTIMII luptători ucraineni părăsesc Mariupolul sub escorta armatei ruse. Au rezistat 80 de zile și ucrainenii speră să-i salveze printr-un schimb de prizonieri
3528
Profimedia Images
Forțele ucrainene și-au încheiat „misiunea de luptă” în orașul asediat Mariupol, potrivit Forțelor Armate ale Ucrainei.
Un video publicat pe Twitter arată momentul în care soldații ucraineni ies din uzina Azovstal unde au rezistat unui asalt violent 80 de zile.
Asaltul forțelor ruse asupra uzinei Azovstal s-a încheiat în această dimineață. Soldații ucraineni s-au predat după o rezistențpă de 80 de zile.
Cu puține zile înainte s-a reușit evacuarea civililor din oțelărie. Inițial au fost câteva mii de femei, bătrâni și copii.
Peste 260 de luptători ucraineni, dintre care 53 răniţi, au fost evacuaţi luni din oţelăria Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în Mariupol, a anunţat un ministru adjunct ucrainean al apărării, Ganna Maliar, scriu AFP și Agerpres.
Imaginile cu soldații care părăsesc uzina din Mariupol au fost publicate pe twitter.
„La 16 mai, 53 de răniţi grav au fost evacuaţi din Azovstal spre Novoazovsk pentru asistenţă medicală, iar alţi 211 au fost transportaţi la Olenivka printr-un coridor umanitar", ambele localităţi aflându-se în teritoriu controlat de forţele ruse şi pro-ruse, a declarat ea într-o înregistrare video, precizând că mai târziu va avea loc „un schimb" de prizonieri.
Mariupol a devenit cel mai puternic bombardat și distrus oraș în războiul declanșat de Rusia în Ucraina. „Este cheia campaniei militare a Moscovei în Ucraina”, a scris BBC în luna martie.
Există patru motive principale pentru care cucxerirea orașului-port este o victorie strategică pentru Rusia și o lovitură majoră pentru Ucraina.
1. Securizarea unui coridor terestru între Crimeea și Donbas
Din punct de vedere geografic, orașul Mariupol ocupă doar o zonă infimă pe hartă, dar stă în calea forțelor ruse din Peninsula Crimeea.
Aceștia se deplasează spre nord-est pentru a încerca să creeze o legătură cu camarazii lor și aliații separatiști ucraineni din regiunea Donbas, din estul Ucrainei.
Generalul Sir Richard Barrons, fost comandant al Comandamentului Forțelor Comune din Regatul Unit, spune că capturarea Mariupolului este vitală pentru efortul de război al Rusiei.
„Când rușii vor simți că au încheiat cu succes acea bătălie, vor fi finalizat un pod terestru de la Rusia la Crimeea și vor vedea acest lucru ca un succes strategic major”.
Prin capturarea Mariupolului, Rusia ajunge să dețină controlul deplin a peste 80% din coasta Mării Negre a Ucrainei, întrerupându-i comerțul maritim și izolând-o și mai mult de lume.
Eșecul Rusiei de a asigura o capturare rapidă a orașului i-a determinat pe comandanții ruși să recurgă la o versiune a secolului 21 a tacticilor de asediu medievale.
Au lovit Mariupol cu artilerie și rachete, distrugând peste 90% din oraș. Au întrerupt, de asemenea, accesul la electricitate, încălzire, apă proaspătă, alimente și consumabile medicale.
Odată preluat controlul deplin al Mariupolului, Rusia are la dispoziție aproape 6.000 de soldați, organizați în batalioane de 1.000 de oameni, care pot fi relocalizați, pentru a întări alte fronturi din Ucraina.
Există o serie de posibilități unde ar putea fi redistribuite aceste trupe:
- la nord-est pentru a se alătura bătăliei pentru încercuirea și distrugerea forțelor armate regulate ale Ucrainei care luptă cu separatiștii pro-Kremlin în regiunea Donbas
- spre vest pentru a împinge spre Odesa, care ar fi ultima ieșire majoră rămasă a Ucrainei în Marea Neagră spre nord-vest spre oraşul Dnipro.
2. Strangularea economiei Ucrainei
Mariupol a fost de multă vreme un port important din punct de vedere strategic pe Marea Azov, parte a Mării Negre.
Este cel mai mare port din regiunea Mării Azov. În vremuri de pace, Mariupol este un centru cheie de export pentru oțelul, cărbunele și porumbul Ucrainei.
De opt ani încoace, de la anexarea ilegală a Crimeei de către Moscova, în 2014, orașul a fost prins între forțele ruse din peninsulă și separatiștii pro-Kremlin din republicile Donețk și Luhansk.
Pierderea lui Mariupol este o lovitură majoră pentru ceea ce a mai rămas din economia Ucrainei.
3. Oportunitate de propagandă
Mariupol găzduiește o unitate de miliție ucraineană numită Brigada Azov, numită după Marea Azov care leagă Mariupol de restul Mării Negre. Brigada Azov conține extremiști de extremă dreaptă, inclusiv neo-naziști.
Deși formează o mică parte din forțele armate ale Ucrainei, Brigada a fost un instrument de propagandă util pentru Moscova, oferindu-i un pretext pentru a susține că tinerii au fost trimiși să lupte în Ucraina pentru a scăpa această țară de de neo-naziști.
Odată cu capturarea în viață un număr semnificativ de luptători ai Brigăzii Azov, aceștia vor fi folosiți în mass-media ruse controlată de stat pentru discreditarea Ucrainei și a guvernului său.
4. Victorie de moral pentru trupele ruse
Capturarea Mariupolului de către Rusia are un rol semnificativ din punct de vedere psihologic pentru Rusia.
Victoria rușilor permite Kremlinului să arate populației sale că Rusia își atinge obiectivele și face progrese.
Pentru președintele Putin, toate acestea au o semnificație istorică. El vede coasta Mării Negre a Ucrainei ca aparținând a ceva numit Novorossiya (Noua Rusie) - pământuri rusești care datează din imperiul secolului al XVIII-lea.
Putin vrea să reînvie acest concept, „salvarea rușilor din tirania unui guvern pro-occidental de la Kiev”, așa cum îl vede el. Până acum, Mariupolul l-a împiedicat să-și atingă acest scop.
Pentru ucraineni, pierderea Mariupolului este o lovitură majoră – nu doar militară și economică – ci și psihologică, pentru moralul celor care luptă pentru a-și apăra țara. Mariupol este primul oraș important care cade în mâinile rușilor după Herson, un oraș mult mai puțin important din punct de vedere strategic.
O altă este descurajarea.
Mariupol a opus o rezistență acerbă, dar cu costuri semnificative. Orașul este decimat, zace în mare parte în ruine. Va rămâne în istorie alături de Groznîi și Alep, locuri pe care Rusia le-a bombardat, reducându-le la dărâmături. Mesajul către alte orașe ucrainene este crunt: „Dacă alegi să reziști așa cum a făcut Mariupol, atunci te poți aștepta la aceeași soartă”.
18.04.2026
01:01
144
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
309
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
346
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
371
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
377
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
455
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
496
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
467
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
476
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1047
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
18.04.2026
01:01
19
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
297
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
332
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
359
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
365
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
444
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
486
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
458
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
468
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1037
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
793
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
671
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
697
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
685
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
705
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
644
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
839
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
659
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
667
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
818
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
832
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
847
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
721
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
725
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
13874
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
819
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














