FOTO, VIDEO // Militarii din R. Moldova, instruiți de colegi din SUA să efectueze salturi cu parașuta de la o înălțime de 350 de metri: „Exercițiu reușit”
1325
Foto: Gheorghe Vauc
Peste 50 de militari din R. Moldova și SUA au efectuat în ultimele zile sărituri cu parașuta de la o înălțime de 350 de metri, în cadrul exercițiului „Aurochs Partner - 2023”.
Săriturile cu sistemul de parașute MC6/T-11 au fost efectuate din aeronava militară a Alianței Nord-Atlantice, C-17 Globemaster, care a aterizat pe Aeroportul Internațional Mărculești.
Militarii Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, precum și militarii forțelor speciale ale Armatei Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa au efectuat sărituri demonstrative în masă în perimetrul zonelor din apropierea localităților din raioanele Florești și Bălți.
„A fost un exercițiu reușit până la momentul actual. Am executat un salt cu sistemul de parașutare MC6/T-11, respectiv nivelul de interoperabilitate se ridică cu fiecare activitate de genul acesta”, a declarat generalul de brigadă Sergiu Cirimpei, într-un filmuleț video făcut public de Ministerul Apărării.

Scopul antrenamentelor de acest fel, organizate în premieră în R. Moldova, este dezvoltarea capacităţilor şi ridicarea nivelului de interoperabilitate între militarii participanţi, precum şi punerea în practică a tehnicilor, metodelor şi procedeelor moderne de pregătire militară individuală şi colectivă.

Exercițiul bilateral moldo-american „Aurochs Partner - 2023” are loc în perioada 25 - 30 octombrie curent.
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















