VIDEO // Locul de pe Pământ unde TIMPUL curge într-un alt ritm. Ce crede un cercetător că se întâmplă în deșertul Nevada
2047
Sursa: cunoastelumea.ro Potrivit lui Joshua Warren, cercetător și prezentator la Travel Channel, în deșertul din Nevada, în imediata apropiere a orașului Las Vegas, între secțiunile de drum I-15 și Route 93, există o zonă unde timpul încetinește cu 20 de microsecunde.
Warren crede că o distorsiune spațiu-timp poate fi responsabilă pentru această încetinire a timpului. În literatura științifico-fantastică întâlnim frecvent distorsiuni spațiu-timp.
Acestea sunt folosite pentru călătorii rapide în alte locuri din Univers sau pentru călătorii în timp.
Dar care este situația din lumea reală? Cu câțiva ani în urmă, sonda Gravity Probe B a celor de la NASA a confirmat două predicții cheie ale teoriei generale a relativității lui Einstein.
Prima, denumită efectul geodetic, susţine că spaţiul şi timpul se curbează în jurul unui corp gravitaţional.
Cea de-a doua susţine că un obiect rotitor trage atât spaţiul cât şi timpul după acesta, în timpul procesului de rotire.
Cei de la Newsweek susțin că Warren, care a măsurat modul în care timpul curge în întreaga Nevadă, inclusiv în apropierea zonei Aria 51, crede că motivul pentru care timpul încetinește doar în apropierea orașului Las Vegas este cauzat de o tehnologie necunoscută aflată în zonă și care perturbă legile fizicii:
„Există și posibilitatea ca multa tehnologie prezentă în Las Vegas să fi perturbat pur și simplu natura din jurul metropolei. Dar aș înclina să cred că ar putea fi vorba totuși de o tehnologie necunoscută și nu de cea existentă în cazinourile din metropolă, care ar putea fi testată în apropiere.
Acest lucru nu ar trebui să se întâmple dacă nu există o tehnologie care ar avea capacitatea de a influența mediul înconjurător.
În acest loc, pe 18 iunie 2018, am măsurat pentru prima dată faptul că timpul în sine încetinește cu 20 de microsecunde.
Marea întrebare în acest moment nu este dacă avem sau nu aceste anomalii, ci ce le provoacă? Este ceva natural care ne deschide o fereastră către o poartă dintr-o altă lume sau ne duce la un alt nivel al realității?
Sau este acest produs secundar al unei tehnologii ciudate, fie că este vorba de ceva secret făcut de om sau de o altă entitate? Cred că este foarte interesant că fix în această zonă a lumii, unde am descoperit anomalia este una dintre zonele în care de-a lungul timpului s-au observat multe OZN-uri”.
Cercetătorul intenționează să continue măsurarea modului în care timpul curge în această zonă din Las Vegas pentru a vedea dacă există un anumit tipar.
Sursa: cunoastelumea.ro
25.10.2018
17:01
21846
Rezonanţa Schumann // Ne apropiem de punctul zero. O zi nu mai are 24 de ore
21.04.2018
17:20
2969
VIDEO // Despacito ALTFEL. Prestaţie incredibilă la un pian gigantic
26.02.2017
08:31
2225
VIDEO // Un mic dejun altfel: „soldăței” cu ou şi bacon
13.01.2017
14:30
2390
VIDEO // Michelle Obama, o Primă Doamnă altfel: Momente MEMORABILE cu soţia lui Obama
15.11.2016
14:00
4633
GALERIE FOTO // Bărbaţi sexy de la Hollywood care au îmbătrânit urât
21.07.2014
15:20
1543
PLOI și descărcări electrice în prima parte a săptămânii
02.05.2014
11:17
2183
Cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână
25.04.2014
09:57
2461
Vreme FRUMOASĂ vom avea de Blajini
31.03.2014
10:55
1833
Luna aprilie începe cu vreme frumoasă și caldă
10.02.2014
10:11
966
METEO: Vreme FRUMOASĂ, dar PLOIOASĂ în această SĂPTĂMÂNĂ
23.01.2014
14:05
2293
După ninsori, APARE și SOARELE! Când se va schimba timpul
06.01.2014
10:07
1536
Vestea pe care O AȘTEPTAI demult! Ce se va întâmpla cu TIMPUL
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














