VIDEO, FOTO // Biatloniștii din R. Moldova, susținuți cu ardoare de reprezentanții DIASPOREI la Cupa Mondială din Italia. „Tricolorul nu a fluturat doar în tribune, dar pe tot traseul. Am făcut vizibilă R. Moldova pe plan internațional”
2291
Biatloniștii din R. Moldova, care evoluează la cea de-a VI-a etapă a Cupei Mondiale IBU de la Antholz - Anterselva, Italia, au fost susținuți de un număr record de fani prezenți la acest festin al sportului de iarnă. Peste 50 de persoane originare din R. Moldova – cu familiile și copiii lor – au răspuns în weekend-ul trecut îndemnului venit din partea Federației de Biatlon a Moldovei, sosind din diferite regiuni ale Italiei și chiar din Franța, pentru ca să urmărească captivantele competiții cu participarea atleților noștri.

Ideea de a aduna diaspora noastră din Italia în tribunele etapei de Cupă Mondială aparține președintelui Federației de Biatlon, Dimitri Torner. Această inițiativa a fost susținută de Ambasada R. Moldova în Italia și de Consulatul General al republicii noastre la Padova. Anunțul a fost plasat pe rețelele de socializare ale Ambasadei, iar reprezentanții instituției au venit să susțină sportivii noștri.

„Am toată încrederea că sportul contribuie nu mai puțin decât politicienii la integrarea europeană a statului nostru! R. Moldova este parte a Europei. Aici și acum eu simt asta în mod special. Le sunt recunoscător fanilor sportului moldovenesc pentru că au răspuns la apelul nostru și au venit tocmai din Franța, precum și din diferite orașe ale Italiei să-și susțină compatrioții. De asemenea, la etapa Cupei Mondiale a fost prezentă o delegație numeroasă de la Ambasadă și Consulat. Pentru prima dată tricolorul nu a fost doar în tribunele stadionului, ci și pe tot traseul competiției! Suntem cu toții o singură familie europeană de biatlon și în aceste zile, printre cele treizeci de țări, am făcut vizibilă R. Moldova pe plan internațional”, a remarcat Dimitri Torner în timpul desfășurării competițiilor.
La rândul său, Consulul R. Moldova la Padova, Maxim Arghir, a menționat că îl onorează să fie alături de atleții noștri. „Este pentru prima dată când participăm la un astfel de eveniment. Vreau să vă asigur că suntem foarte bucuroși să sprijinim astfel de inițiative! Există o diasporă moldovenească numeroasă în Italia, iar ocazia de a susține sportivii noștri ne unește pe toți”.
În continuare, sprijinul pentru astfel de evenimente și-a exprimat Alexandru Simionov, consilierul Ambasadei R. Moldova în Italia. De asemenea, printre suporterii care au venit să-i susțină pe biatloniștii moldoveni s-a aflat Stanislav Cărpineanu, fostul secretar general al Federației naționale de Biatlon (2010-2012), care timp de câțiva ani locuiește în Italia și a venit la Antholz-Antersevalva împreună cu soția și cei doi copii ai lor.
„Întotdeauna încercăm, dacă este posibil, să venim la competițiile cu participarea biatloniștilor noștri. Eu am relații de prietenie cu reprezentanți ai Federației moldovenești de Biatlon și sunt foarte bucuros că acest for a atins un nivel superior de dezvoltare. Este o muncă deosebită, extrem de importantă pentru R. Moldova”, a menționat Stanislav Cărpineanu.
Delegația suporterilor moldoveni a fost completată de foști sportivi și antrenori, prieteni și familii ale acestora. Astfel, să-și susțină favoriții au venit foștii biatloniști Anastasia Niciporenko și Ilie Oloeru, acesta din urmă fiind în trecut antrenorul vedetei mondiale de biatlon Marten Fourcade.
Spiritul de patriotism, de unitate și de mândrie pentru R. Moldova, precum și emoționanta bucurie de a o reprezenta în fața a mii de spectatori din întreaga lume au fost acele trăiri sărbătorite de toți cei care au venit să-i susțină pe biatloniștii moldoveni la Cupa Mondială IBU de la Antholz-Anterselva. Tradițional, aceasta este una dintre cele mai frumoase și spectaculoase etape a concursului.
O asemenea susținere a contribuit la rezultatul onorabil obținut de echipa națională de biatlon la întrecerile desfășurate în nordul Italiei. În a treia zi de concurs, echipa noastră, formată din Alina Stremous și Maxim Makarov, s-a aflat la doar 15 secunde distanță de Top-10 în proba de ștafetă mixtă simplă (single mixed) și s-a clasat pe locul 11, devansând forțe redutabile ale biatlonului mondial, precum Cehia și Suedia.
La final de competiții, suporterii i-au felicitat pe sportivii noștri în cadrul unei festivități organizate de Federația de Biatlon din R. Moldova. Acum, lotul național de biatlon este în drum spre Slovacia, unde va participa în perioada 24-28 ianuarie la Campionatul European.
441
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
472
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
615
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
586
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
482
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
644
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
585
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
591
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
507
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
606
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
429
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
469
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
608
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
582
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
479
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
640
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
582
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
588
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
504
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
603
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
492
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
483
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
543
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
663
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
589
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
538
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
600
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
941
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
567
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
599
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
935
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
768
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
635
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
598
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
912
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














