VIDEO // Scandal cu iz PENAL la Otaci. Un bărbat a fost somat să plătească 130 000 de euro, ca să poată locui în casa părintească
3611
Un bărbat de 55 de ani a fost somat de un tată și fiu să plătească o taxă ilegală de 130 000 de euro, pentru ca să-și recapete dreptul să revină în orașul Otaci și să locuiască în casa părintească. Asta în pofida faptului că bărbatul și-a recăpătat acest drept în instanța de judecată.
Potrivit Poliției, atunci când proprietarul de 55 de ani și-a obținut acest drept prin instanța de judecată, iar executorul judecătoresc a sosit la fața locului ca să asigure accesul în casă, victima ar fi fost amenințată, inclusiv prin utilizarea armei de foc.
Urmare a acestui șantaj din 2024, bărbatul a apelat la autoritățile de drept pentru pornirea unui dosar penal pentru șantajul la care a fost supus de către cei doi suspecți cu vârste de 40 și 74 de ani.
Cei doi și-ar fi asumat acest rol ilegal de decidenți, după ce bărbatul s-ar fi înstrăinat de comunitatea din Otaci și, deci, și-ar fi pierdut dreptul să revină ca să locuiască în casa părintească. În acest scop, tatăl și fiul au recurs la amenințări cu răfuiala fizică împotriva bărbatului.
Prin urmare, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în privința învinuitului de 40 de ani, care nu se afla în R. Moldova, a fost emis un mandat de căutare.
În momentul în care a încercat să revină în R. Moldova, bărbatul a fost reținut la punctul frontieră de la Costești și plasat în arest pentru 30 de zile. De rând cu acesta este cercetat penal și suspectul de 74 de ani, care în virtutea vârstei înaintate și a riscurilor reduse de împiedicare a cercetării penale este investigat în libertate.
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
04.11.2026
15:26
04.11.2026
15:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















