21:04:23 19.09.2025
Stiri

VIDEO // DETALII despre ilegalităţile cu imobile, comise chiar în incinta Primăriei capitalei: Şapte persoane au fost reţinute (STENOGRAME)

Anticorupție 13.02.2018 15:40 Vizualizări2423

Şapte persoane, printre care specialişti în domeniul construcţiilor, au fost reţinute astăzi în urma unor percheziţii efectuate de către CNA şi procurorii anticorupţie în sediile Primăriei capitalei, Serviciului cadastral teritorial (SCT) Chişinău şi la domiciliile suspecţilor. Cei reținuți sunt cercetați penal într-un dosar de corupere, fals în acte şi trafic de influenţă.

Potrivit CNA, din 2017 și până în prezent, un grup de persoane a închiriat un birou în sediul Primăriei municipiului Chişinău, punând în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din raza Chişinăului, în interesul unor persoane fizice şi juridice.

Grupul era format din doi coordonatori, care s-au dovedit a fi capii schemei, şi mai mulţi specialişti în construcţii: experţi tehnici, proiectanţi, ingineri, diriginţi de şantier, care făceau parte din Comisia de recepţie finală a lucrărilor. În conformitate cu atribuţiile prestabilite, capii reţelei identificau persoane, care intenţionau să-şi perfecteze actele de recepţie finală a construcţiilor, le asigurau întregul portofoliu de documente, după care implicau membrii Comisiei pentru semnarea procesului-verbal final.

Astfel, având toată puterea de decizie, grupul perfecta actele de recepţie finală a construcţiilor, fără ca să se deplaseze la faţa locului pentru a evalua lucrările. Toată afacerea se derula într-un singur birou din cadrul Primăriei, după care aceleaşi persoane mergeau la SCT Chişinău pentru a înregistra imobilele.

Acţiunile de urmărire penală şi măsurilor operative au durat câteva luni, timp în care au fost documentate aproximativ 40 de cazuri în care grupul a legalizat construcţia unor imobile din capitală şi din suburbiile acesteia.

Materialele video-audio, obţinute în urma investigaţiilor, demonstrează că, pentru serviciile lor, coordonatorii grupului încasau de la clienţi sume cuprinse între 250 şi 3 500 de euro, fiecare membru al Comisiei primind partea sa de bani.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei reținuți riscă până la 7 ani de închisoare.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte