VIDEO // Bătaia din centrul Chișinăului: Șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Buiucani și șeful Secției urmărire penală, SUSPENDAȚI din funcție, după eliberarea agresorilor
3891
Deschide
Secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Interne, Ianuș Erhan, i-a convocat astăzi într-o ședință pe șefii Poliției, după ce șapte inși au fost eliberați din arest săptămâna trecută, la puțin timp după ce au snopit în bătaie doi tineri în Parcul Catedralei din centrul Chișinăului, unul dintre care a ajuns în stare gravă la spital.
Surse din cadrul Poliției Capitalei au declarat pentru deschide.md că Ianuș Erhan ar fi semnat un ordin prin care i-a suspendat din funcție pe șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Buiucani, Afanasie Terente, dar și pe șeful Secției urmărire penală a IP Buiucani.
Sursa precizează că abia astăzi, la aproape cinci zile după incident, anchetatorul Evghenia Gurițanu, cea care i-a eliberat pe agresori, a decis să-l audieze și pe al doilea tânăr bătut.
Menționăm că cei doi tineri au fost luați la pumni de către șapte persoane care se aflau în stare de ebrietate, în noaptea de joi, 24 octombrie, în jurul orei 23:00, în Parcul Catedralei. Agresorii ar fi intenționat să le fure bicicleta.
Ulterior, unul dintre cei doi tineri a ajuns în stare gravă la spital, iar cei șapte agresori au fost eliberați imediat după ce au fost audiați de către anchetatorul Evghenia Gurițanu, care potrivit declarațiilor făcute de către șeful interimar al IP Buiucani, Afanasie Terente, ar fi considerat că bătăușii nu prezentau pericol pentru societate.
Momentul în care cei doi tineri erau bătuți în centrul Chișinului:
17.12.2025
20:57
726
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
488
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
531
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
13:52
572
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
16.12.2025
20:28
687
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
16:19
746
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
15:43
736
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
15.12.2025
20:29
886
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
922
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
862
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
1005
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
1310
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
18.12.2025
08:17
43
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
48
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
65
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
167
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
308
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
290
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
520
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
708
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
605
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
482
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
525
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
594
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
506
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
598
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
576
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
659
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
726
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
479
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
525
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
848
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
582
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
681
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
565
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
597
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
521
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
Horoscopul zilei 18.12.2025
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














