VIDEO // Arme, produse pirotehnice, răngi metalice și alte obiecte interzise în CORTURILE ridicate de polițiști din fața Parlamentului și Președinției: „Intenția organizatorilor și participanților la proteste a fost de a DESTABILIZA ordinea publică”


Inspectoratul General de Poliție (IGP) susține că în corturile ridicate duminică, 16 octombrie, din fața Parlamentului și Președinției au fost depistate arme, produse pirotehnice, răngi metalice și alte obiecte interzise, iar acest lucru ar demonstra că organizatorii și participanții la proteste aveau intenția de a destabiliza ordinea publică.
Astfel, IGP respinge acuzațiile formulate de unele organizații pentru drepturile omului din R. Moldova, potrivit cărora intervenția Poliției de duminică ar fi fost disproporționată și abuzivă.
,,Siguranța cetățenilor și ordinea publică sunt prioritare pentru angajații instituției noastre. Or, conform informațiilor deținute de Poliție, intenția organizatorilor și a participanților a fost de a destabiliza ordinea publică, iar forțele de ordine nu pot admite acest lucru”, se arată într-un comunicat de presă al IGP.
Potrivit constatărilor oamenilor legii, participanții la protest ar fi admis o serie de încălcări care cad sub incidența art. 8 din Legea 26 cu privire la întruniri.
„Fiind depistate aceste nereguli, Poliția a intenționat să informeze organizatorii despre faptele admise de către protestatari, dar organizatorii nu se aflau la fața locului pentru a ghida și a responsabiliza participanții. Cu toate că aceștia sunt obligați să fie alături de protestatari pe perioada desfășurării acțiunii, primii s-au eschivat de la dialog cu Poliția și au refuzat să se prezinte la locul întrunirii, chiar și atunci când au fost apelați telefonic de Poliție înainte de a fi evacuate corturile”, explică IGP.
Mai mult, Poliția afirmă că, pe lângă lipsa de reacție și de acțiuni din partea organizatorilor, în corturile participanților au fost găsite obiecte interzise, printre care arme, produse pirotehnice, răngi metalice etc.
Pentru a preveni unele situații care ar fi afectat ordinea publică, oamenii legii au decis să scoată toate corturile din centrul capitalei.
„Poliția are misiunea de a proteja cetățenii și a preveni situațiile de risc. În continuare vom monitoriza și asigura buna desfășurare a întrunirilor, iar persoanele care încalcă legea sunt pasibile de răspundere”, se mai arată în comunicat.






































































