VIDEO, ANTInostalgia // „Unicul produs cu adevărat eficient pe care l-a emanat sistemul sovietic a fost propaganda”: Cum au fost convinși tinerii din Moldova sovietică să facă munci grele, în condiții inumane, de dragul „patriei”

Regimul sovietic a persecutat toate religiile și le-a înlocuit cu ideologia bolșevică pentru a crea „omul sovietic”. Un homo sovieticus docil regimului, care să nu pună întrebări, să creadă de mic în miturile predate la școală și gata să-și dea oricând viața „pentru patrie”. În URSS, viața omului nu conta deloc, au fost de acord invitații noului episod din seria „ANTInostalgia”, realizată de Studioul „TeleFilm-Chișinău” al Companiei „Teleradio-Moldova”.

„Statutul comsomolului” între 5 copeici și „de neprețuit”

Ideologia sovietică era „picurată” în capetele copiilor începând cu cei mai fragezi ani. Scriitorul Constantin Cheianu a recunoscut, în platoul „ANTInostalgia”, că lăcrima atunci când citea despre isprava vreunui Ion Soltîs, Boris Glavan, Zoia Kosmodemianskaia sau a altor „eroi” sovietici.

Tocmai de aceea, toți copiii voiau să devină octombrei, fiindcă numai pentru cinci dintr-o clasă se dădeau „steluțe” cu chipul lui Lenin, apoi așteptau cu sufletul la gură să le fie legată la gât cravata roșie de pioner, ca mai apoi să fie primiți în comsomol.

„Eu am nimerit într-un accident, fiind octombrel: am urcat pe portbagajul unui băiat rău, ne-am trăsnit într-un tractor și am ajuns în spital exact în perioada în care trebuiau să ne primească în pioneri. Au venit la spital și m-au primit – eu în pijama de spital și luam atât de în serios totul, când mi-au legat cravata aia la gât. Deci, noi începeam parcă să credem. Pe măsură ce avansai în sus pe scara asta, vedeai cinism, vedeai neseriozitate, falsitate. Iată unde începea să se prăbușească totul”, a povestit Constantin Cheianu în episodul „ANTInostalgia. A fi tânăr în URSS”, pus pe post duminică-seară, la „Moldova 1”.

Istoricul Liliana Rotaru a rememorat, în același platou, dezamăgirea pe care a trăit-o atunci când i-a fost prinsă la piept insigna de comsomolistă.

„Intrarea în organizația comsomolistă se făcea în etape. La Comitetul de comsomol din școală a fost foarte serios – ni s-a făcut o examinare serioasă pe statut, pe istoria comsomolului, pe istoria partidului. La a doua etapă trebuia să mergem la Comitetul raional. Eu sunt din Ungheni, am mers la Comitetul raional din Ungheni și am rămas foarte derutată în momentul în care comisia ce trebuia să ne primească în comsomol ne-a pus niște întrebări banale: când a fost întemeiată organizația comsomolistă, câte ordine avea comsomolul și a treia – cât costă Statutul comsomolului? Era o cărțulie cu statutul consomolului alb-gălbuie, scris cu roșul pe ea, iar pe verso – 5 copeici. Aici te prindeau. Cărțulia costa 5 copeici, formal acesta era răspunsul, în general statutul organizației comsomoliste se dădea fiecărui comsomolist gratuit, dar trebuia să zici că acesta (statutul – n.r.) este fără de preț”, și-a amintit Liliana Rotaru.

La săpat pământ înghețat la construcția BAM-ului, pentru a fi „parte din istorie”

Spre deosebire de octombrei și pioneri, în comsomol lucrurile erau diferite – plăteai lunar o cotizație de câte 2 copeici și de „cuvântul” acestuia depindea viitorul tinerilor, inclusiv excluderea acestora de la facultate.

Tocmai de aceea, îmbuibați de propagandă cu sacrificiile unor eroi falși, așa cum avea să remarce jurnalista Larisa Turea, și cu „sabia” comsomolului de-asupra capului, tânărul sovietic a răspuns „Da” atunci când Moscova a anunțat lansarea construcției magistralei de cale ferată Baikal-Amur (BAM – n.r.). Pentru tânărul sovietic era o mândrie să meargă la „construcțiile de șoc”, cum mai erau numite aceste programe de stat ale sovieticilor, iar propaganda te făcea să te simți „parte din istorie”.

BAM, care trebuia să lege Orientul Îndepărtat de cu partea europeană a URSS, fiind o alternativă rutei transsiberiene, a fost construit timp de zece ani, începând cu 1974, pe o distanță de peste 4,3 mii de kilometri și traversa 11 râuri și șapte lanțuri muntoase. Au fost săpate opt tunele, construite 142 poduri, iar pământul ce trebuia săpat era veșnic înghețat.

În total, la construcția BAM-ului au participat peste 2 milioane de oameni, inclusiv din Moldova sovietică, însă construcția s-a dovedit a fi extrem de greoaie, fiindcă e într-o singură direcție – și astăzi trenul trebuie să se oprească în anumite stații și să aștepte până trece pe șine cel din întâmpinare.

„Din Moldova am ieșit pe 23 mai 1975, în componența detașamentului cu numele 50 de ani ai comsomolului din Moldova. În detașament au fost incluse 50 de persoane. Toți băieții erau veseli și entuziasmați să lucreze la construcția secolului – magistrala Baikal-Amur. Vara era totul în regulă, lucram, dar când au lovit primele înghețuri, câțiva dintre noi nu au rezistat și au prins chef de ducă. S-au întors în Moldova”, povestește, cu promoroacă pe mustăți, un tânăr din Moldova sovietică într-un film realizat de cineastul Vlad Druc în acei ani, chiar pe șantierul BAM-ului, pus pe post la „ANTInstalgia”.

BAM-ul, un alt fel de deportare

La construcția BAM-ului a participat și Gheorghe Melnic, care a declarat în studioul „ANTInostalgia” că s-a dus acolo pentru că „așa a spus patria”. Totuși, bărbatul recunoaște că tinerii erau ademeniți să lucreze în condiții inumane și la temperaturi de minus 64 de grade Celsius, „nu ajungea aer”, cu promisiunea că, după un an și jumătate de muncă silnică, „primeai document” în care scria că poți să-și cumperi mașină din orice oraș, iar după zece ani munciți la BAM ți se oferea gratuit un apartament.

„Eram după armată. Eu în 1973 am făcut armata în Ungaria, în ’74 m-am întors și, nefiind pus în planul studioului Moldova-film, unde eram deja regizor, mi-au propus să plec la BAM. Când eram mai tânăr, aveam spiritul aventurii și, dat fiind că BAM-ul luase amploare, dar erau și niște lucruri atrăgătoare, m-am dus – un an de lucru acolo se socotea ca doi ani, salariul era dublu”, își amintește și cineastul Vlad Druc.

Totuși, cineastul a ținut să remarce faptul că, pe parcurs, mulți dintre tinerii care au mers să construiască BAM-ul „au rămas acolo, s-au căsătorit”, adăugând că acest proiect a fost, de fapt, un alt fel de deportări, de data aceasta „benevole”: „Dacă înainte erau deportați ca pedeapsă și ei au supraviețuit, de data aceasta mergeau benevol, îi mai și plăteau...”.

Potrivit istoricului Liliana Rotaru, „mobilitatea organizată” a sovieticilor, inclusiv proiectele de genul BAM-ului, urmăreau același scop - să creeze poporul sovietic, după ce au băgat în oameni frica față de regim.

„Lucrul acesta s-a întâmplat după anul 1961, după Congresul XXII al Partidului Comunist, în care Hrușciov anunță foarte clar că am construit deja societatea socialistă și de-aici încolo, timp de 20 de ani, construim comunismul. Dar comunismul trebuie construit de un popor sovietic fără deosebire de naționalitate, etnie, culoare, limbă și limba rusă trebuia să devină linqua franca, a doua limbă maternă pentru toți ceilalți. Deci, ideea de a construi poporul sovietic a fost plasată deja într-un câmp al păcii și al convingerii. Deja crescuseră câteva generații postbelice, care văzuseră o îmbunătățire a vieții”, a explicat specialista.

Marea desțelenire, un alt proiect de exploatare a cetățenilor, care a eșuat

Același scop l-a urmărit un alt mare program lansat de sovietici, imediat după moartea lui Stalin – desțelenirea. Nichita Hrușciov a poruncit, în 1954, transformarea stepelor kazahe în terenuri arabile, crezând că astfel va fi rezolvată lipsa cronică de alimente în URSS.

Peste 2 000 000 de oameni au fost forțați să sape stepele, inclusiv 10 mii de basarabeni, care efectuau munci inumane, ducându-și existența direct în câmp, în corturi, fără condiții elementare de trai.

Totuși, începând cu anul 1963, ultimul an al lui Hrușciov în funcție, exporturile de grâne din exterior au prins turații în URSS, ceea ce însemna că desțelenirea nu și-a atins scopul. Mai mult, stepele, după ce au fost arate, s-au transformat în câțiva ani într-o catastrofă ecologică. În schimb, mulți dintre participanții la desțelenire au rămas să locuiască în acele zone, a arătat istoricul Anatol Țăranu.

„Propaganda sovieticătrebuia să facă așa ca, în mințile oamenilor, idealul sovietic să primeze - nimic mai bun nu mai există, ceea ce e în afara socialismului nu-i bun... Unicul produs cu adevărat eficient pe care l-a emanat sistemul sovietic a fost propaganda”, a concluzionat Anatol Țăranu.

Prezentă în platoul „ANTInostalgia, președinta Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, și-a amintit cum s-a dus „cu hrișcă și paste” de acasă în Germania de Est, ocupată de sovietici, cu un detașament de studenți de la Litere, ca să lucreze pe teritoriul unei uzine.

„Nu știu cum am nimerit și eu, că nu eram secretarul organizației comsomoliste, dar eram șefa de grupă... Noi am ajuns în Germania socialistă cu niște idei că nu vom avea ce mânca acolo, am mers cu hrișcă și paste. Așa ni s-a spus, că nu vom avea ce mânca și trebuie să luăm cu noi”, a rememorat Liliana Nicolaescu-Onofrei, care a rămas frapată de ce a găsit acolo – la cantină era „ce mâncare vrei”.

Deputata a îndemnat tinerii de astăzi să-și „pună mereu întrebări”, inclusiv vizavi de aportul lor la viitorul „acestei palme de pământ”, care este R. Moldova.

Larisa Turea, jurnalist cultural, critic de teatru și cinema: „Lenin era mai viu decât toți vii”

„De când e lumea, oamenii au nevoie de mituri, de modele, de ritualuri. Ideologia bolșevică avea, de la bun început, visul de a deveni o religie, celelalte religii fiind persecutate, și avea nevoie de sfinții ei, martirii, mucenicii ei. Mucenicii sunt cei care mor, până nu mori nu devii sfânt. S-a început chiar cu tătuca Lenin, care, precum știm, a murit la 50 și ceva de ani. Se zice că a avut sifilis cu un creier absolut mumificat, pietrificat, a murit în chinuri, se ruga la Stalin, unul din apostolii acestei religii, ca să-i dea otravă pentru ca să moară. Lenin este primul sfânt în acest panteon bolșevic – erau portrete, icoane cu chipul lui cioplit și era mai viu decât toți vii”.

Episodul „ANTInostalgia. A fi tânăr în URSS”, realizat de Studioul „TeleFilm Chișinău” al Companiei „Teleradio Moldova”: