Victimele pogromului de acum 120 de ani din Chișinău, comemorate la USM: „Pentru ca asemenea orori să nu se mai repete, suntem datori să ne amintim de ele și să vorbim generațiilor de azi și de mâine despre pericolul lor”
1396
USM
Victimele Pogromului de la Chișinău, produs în anul 1903, când teritoriul dintre Prut și Nistru era sub ocupație țaristă, au fost comemorate astăzi în cadrul conferinței „120 de ani de la Pogromul din Chișinău. Relevanța cercetării și a memoriei istorice”, desfășurate la Universitatea de Stat din Moldova (USM).
Evenimentul, care va dura două zile, este organizat de Comunitatea Evreiască din Republica Moldova în parteneriat cu USM, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova Ambasadei Statului Israel în Republica Moldova, Ambasadei Italiei în Republica Moldova și Organizației Internaționale pentru Restituirea Proprietăților Evreiești.
„Este un eveniment cu o încărcătură simbolică tristă, care vine să comemoreze și să pună în lumină actuală una dintre cele mai dramatice pagini ale istoriei noastre - Pogromul de la Chișinău -, într-o perioadă în care poporul evreu este supus unor noi încercări, în Israel, dar și în toată lumea. Aceste evenimente ne amintesc, o dată în plus, despre pericolul discursului de ură și accentuează importanța promovării toleranței și a bunei înțelegeri mai ales acum, într-o epocă a dezinformării și a minciunii. Și suntem datori, ca stat și ca cetățeni, să respingem orice discriminare și violență asupra unor oameni, indiferent de etnia, originea, religia sau viziunea lor politică”, a declarat la inaugurarea conferinței ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Oficialul a ținut să accentueze pe teritoriul R. Moldova au conviețuit, secole la rând, în liniște și pace diverse etnii, iar manifestările extremiste și antisemite au fost mai mult excepție, decât regulă. Dovadă și faptul că, în aprilie 1903, mulți dintre evrei au fost adăpostiți de locuitorii Chișinăului, la îndemnul primarului Karl Schmidt. Acest lucru nu înseamnă, însă, că putem depozita în sipetul istoriei această pagină dureroasă a trecutului nostru. Trecutul abandonat tinde să se răzbune și să revină.
„Pentru ca asemenea orori să nu se mai repete, suntem datori să ne amintim de ele și să vorbim generațiilor de azi și de mâine despre pericolul lor. Să acționăm ferm împotriva oricăror manifestări extremiste, în fața urii și a minciunii, iar astfel să consolidăm și să păstrăm relațiile de prietenie, toleranță și acceptare reciprocă”, a mai afirmat ministrul Culturii.
Rectorul USM, Igor Șarov, a menționat, la rândul său, că relevanța cercetării și a memoriei istorice asupra Pogromului din Chișinău este subliniată de responsabilitatea noastră de a nu uita și de a analiza cu discernământ evenimentele care au avut loc. Pogromul din Chișinău rămâne o pată întunecată în istoria noastră, un capitol de suferință ce nu trebuie uitat sau minimalizat, a punctat rectorul.
La deschiderea conferinței au mai participat șeful cabinetului Prim-ministrului Republicii Moldova, Serghei Diaconu, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, Ambasadorul Israelului, Joel Lion; Ambasadorul Italiei, Lorenzo Tomassoni, și președintele Comunității Evreiești din Moldova, Alexander Blinkis.
Conferința științifică „Pogromul din Chișinău. 120 de ani după” se va desfășura în zilele de 15 și 16 noiembrie, oferind o platformă pentru discuții academice și prezentarea opiniilor experților din diverse domenii, cuprinzând, totdată, și un tur ghidat al Chișinăului evreiesc.
Amintim că pogromul evreiesc a avut loc în aprilie 1903, atunci când în capitala Basarabiei, gubernie a Imperiului Rus, locuiau în jur de 110 mii de oameni, dintre care 50 000 erau evrei. În cursul pogromului, declanșat după publicarea unui articol mincinos în ziar despre faptul că un adolescent de 14 ani ar fi fost ucis în cadrul unui ritual iudaic, au fost asasinați 49 de evrei, cel mai mic având doar un an și trei luni, aproape 500 au fost răniți, în jur de 2 000 de familii evreiești au rămas fără adăpost, 15 00 de prăvălii și case de evrei au fost ruinate. Ancheta a demonstrat ulterior că acel băiat a fost asasinat de rudele sale, nu de către evrei.
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















