Viceprimarul capitalei Chironda, DECONSPIRAT de un consilier municipal. „A simțit că va fi plecat din funcție și a devenit GURALIV. Socialiștii l-au folosit dublu, iar acum îi arată ieșirea din Primăria Chișinău”
5118
Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Chironda, ar ști că urmează să fie revocat din funcție de către socialiști, după ce ar fi fost „folosit” de aceștia, iar din acest motiv a devenit vocal. Astfel, ieșirea de ieri a lui Chironda cu solicitarea de suspendare din funcție a șefei Direcției generale arhitectură, urbanism şi relații funciare, Svetlana Dogotaru, deoarece ar fi permis demolarea Hotelului „NAȚIONAL” din centrul orașului, ar face parte dintr-un „plan de victimizare”. De această părere este consilierul municipal liberal Ion Cebanu.
„Departe de mine gândul să-l apăr pe socialistul Ivan Ceban, dar Victor Chironda, după ce a simțit că va fi plecat din funcția de viceprimar pe arhitectură, a devenit guraliv și o face pe marele luptător cu ilegalitățile arhitecturale din oraș, joacă teatru la tv. De fapt, Chironda este un trădător ordinar pe care socialiștii l-au folosit dublu: prima dată când a fost pus șef pe Comisia de convocare a referendumului de eliberare a primarului Dorin Chirtoacă și a doua oară - când l-au făcut viceprimar pe arhitectură, jucând rolul de paravan de apărare a imaginii primarului socialist. Dacă prima dată Victoraș a jucat rolul de idiot util pentru socialiștii ghidați de Plahotniuc, atunci a doua oară a jucat rolul de clovn pentru Ivan Ceban. Cum poți să te dai mare urbanist, când tu la bază ești istoric?”, se întreabă Cebanu.
CITIȚI și DOC // Șefa Direcției Sănătate a capitalei, DEMISĂ: „Au hotărât să se izbăvească de mine. Am înregistrări cu mama primarului care îmi spunea să-mi iau catrafuțele și să plec”
În același context, Cebanu a explicat de ce Victor Chironda a devenit foarte vocal, după ce din 2019 și până acum a stat liniștit în scaunul ocupat anterior de Nistor Grozavu.
„A devenit guraliv pentru că i se arată ieșirea din primărie și el nu vrea să se ducă. Se ține de funcția de viceprimar cu dinții. Îl critica pe Grozavu, dar îi place să stea în locul lui și să nu facă nimic. Pe Svetlana Dogotaru (foto) tot el a adus-o, el a aranjat și concursul. În 2019 o prezenta ca mare specialist, iar azi deja dă toată vina pe ea. Adevărul este că socialiștii nu mai au nevoie de serviciile lui Chironda și el încearcă deja să se culce sub aripa PAS-lui”, a continuat consilierul municipal.
Cebanu mai spune că viceprimarul Victor Chironda nu ar fi un funcționar corect, chiar dacă încearcă să-și creeze această imagine.
„Sub nasul lui băieții lui Plahotniuc au ridicat în locul „Conacului Râșcanu”, de pe strada București colț cu Vlaicu Pârcălab, un bloc de 16 nivele. Și acum lucrările merg. Victoraș tace și despre Hotelul Codru, despre nerepararea și nemarcarea de ani buni a străzilor din oraș… Iar când trebuie, chiar permite și încurajează ilegalități, după cum a făcut-o și în cazul construcției de pe bd. Moscovei 20, unde a permis construcția unei anexe la un bloc de locuit de 9 nivele. Victor Chironda este și președintele grupului de achiziții pentru procurarea autobuzelor. De un an de zile grupul se chinuie să facă achiziții și nu reușește nici achiziții să facă, nici autobuze să aducă. Așa că, dle viceprimar, demisia”, a conchis Cebanu.
De menționat că nici primarul general al capitalei, Ion Ceban, nu l-a menajat pe cel care i-a fost aliat, după conferința de presă de marți. Într-o postare pe o rețea de socializare, Ceban declară că Chironda lipsește nemotivat de la locul de muncă zile la rând.
„Sunt nemulțumit de activitatea viceprimarului Victor Chironda. Are o datorie mare la proiectele curente și nu pot exista argumente împotriva acestei stări de lucruri. Astăzi am văzut că viceprimarul și-a exprimat opinia cu privire la unele subiecte legate de activitățile sale. Pentru început era bine dacă nu ar fi lipsit de la serviciu de câteva zile. El a spus că va lucra doar în direcția în care va fi motivat. O poziție foarte ciudată! Cum mă întorc la Chișinău, cu siguranță voi reveni la această întrebare”, a comentat Ceban.
În apărarea lui Chironda s-a pronunțat Sergiu Tofilat, care candidează la alegerile parlamentare pe lista Partidului Schimbării.
„Chișinăul trebuie să se dezvolte organic, nu să degradeze prin construcții ilegale și acapararea terenului municipal. Pentru asta avem nevoie de oameni cinstiți și responsabili în Primărie. Viceprimarul Victor Chironda a denunțat una dintre schemele organizate de Șor cu Andronachi, cu mânuța Direcției Arhitectură și altui viceprimar, Ilie Ceban. Este vorba despre demolarea hotelului NAȚIONAL, care de fapt trebuie confiscat, pentru că a fost „cumpărat” în 2014 din miliardul furat. Mai grav e că Procuratura Chișinău și CNA se fac că plouă. Dacă ei nu vor să lucreze și să se conducă de lege, îi vom ajuta noi, prin informarea opiniei publice. Ori vă faceți treaba, ori plecați”, a scris Tofilat pe Facebook.
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:40
08.08.2026
13:16
08.08.2026
12:55
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:40
08.08.2026
13:19
08.08.2026
13:16
08.08.2026
12:55
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
09:39
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
Trump își anunță favorit pentru 2028: J.D. Vance, continuatorul liniei MAGA. Chirieac explică de ce a fost ocolit Rubio și ce înseamnă asta pentru România
Dronă intrată din România în spațiul aerian al Bulgariei a explodat lângă stația de comprimare a gazoductului Trans-Balkan
Dronă venită dinspre România a explodat în Bulgaria, nedepistată de radare. Radev mută sistemele anti-dronă de la granița cu Turcia spre frontiera română
Vizită de studiu încheiată în Lituania: polițiștii de frontieră din Moldova își consolidează cooperarea și pregătirea după model european
















