Vicepremierul Spînu a solicitat, la ședința Forumului Internațional de Transport, mai multe AUTORIZAȚII pentru transportatorii moldoveni și liberalizarea, de URGENȚĂ, pentru R. Moldova și Ucraina a transportului de mărfuri spre UE
3079
Războiul din Ucraina a dat peste cap exporturile din regiune, iar la punctele de trecere a frontierei dintre R. Moldova și România se formează cozi kilometrice de TIR-uri care așteaptă să treacă granița.
Potrivit Serviciului Vamal, această situație s-a creat din cauza faptului că agenții economici din Republica Moldova, care anterior exportau mărfuri spre Ucraina, s-au reorientat spre piața din UE. Totodată, fluxul s-a majorat deoarece unii transportatori din Ucraina optează pentru tranzit cu marfă prin Republica Moldova.
Vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a cerut, la ședința ministerială din cadrul Forumului Internațional de Transport, desfășurată joi în Leipzig, Germania, creșterea cotei de autorizații pentru transportatorii din R. Moldova în situația de urgență în care ne aflăm, dar și liberalizarea pentru R. Moldova și Ucraina a transportului de mărfuri cu UE.
„Am primit asigurări că transportatorii din R. Moldova vor putea tranzita Slovacia în regim liberalizat. În săptămânile următoare, vom primi 1 000 de autorizații suplimentare cu destinația finală Slovacia. Și Ministerul Inovației și Tehnologiilor al Ungariei acordă republicii noastre încă 1 000 de autorizații de tranzit fără plata taxei rutiere pentru unitățile de transport EURO III. Autorizațiile sunt valabile până la 31 ianuarie 2023. Mulțumesc colegilor din Ungaria. Este a doua mărire de contingent pentru transportul de mărfuri, după 24 februarie curent”, a scris vicepremierul Spînu pe pagina sa de Facebook.
În marja aceluiași eveniment, Andreu Spînu s-a întâlnit cu secretarul american al Transporturilor, Pete Buttigieg. Secretarul Buttigieg și vicepremierul Spînu au discutat despre cooperarea bilaterală pentru a atenua impactul cauzat de războiul neprovocat al Rusiei în Ucraina asupra lanțurilor de aprovizionare, transporturilor și securității alimentare globale, arată un comunicat al Ambasadei SUA la Chișinău.
17.09.2026
14:29
17.09.2026
14:27
17.09.2026
14:17
17.09.2026
14:15
17.09.2026
14:14
17.09.2026
14:10
17.09.2026
14:09
17.09.2026
14:03
17.09.2026
14:00
17.09.2026
13:53
17.09.2026
13:45
17.09.2026
13:34
17.09.2026
14:44
17.09.2026
14:29
17.09.2026
14:27
17.09.2026
14:17
17.09.2026
14:15
17.09.2026
14:14
17.09.2026
14:10
17.09.2026
14:09
17.09.2026
14:03
17.09.2026
14:00
17.09.2026
13:56
17.09.2026
13:53
17.09.2026
13:45
17.09.2026
13:34
17.09.2026
13:00
17.09.2026
12:59
17.09.2026
12:11
17.09.2026
12:01
17.09.2026
11:59
17.09.2026
11:50
17.09.2026
11:44
17.09.2026
11:38
17.09.2026
11:29
17.09.2026
11:17
17.09.2026
11:07
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
















