Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, către noua șefă a Misiunii OSCE la Chișinău: Proiectul de soluționare a dosarului transnistrean trebuie să conducă la întărirea statului Republica Moldova


Noile condiții din regiune impun găsirea unei modalități de ajustare a agendei de reintegrare a republicii cu cea de integrare europeană, iar proiectul de soluționare a dosarului transnistrean trebuie să conducă la întărirea statului Republica Moldova.
Mesajul i-a fost transmis joi, pe 20 octombrie, de către vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, noii șefe a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Keiderling, care a preluat funcția pe 3 octombrie curent.
Un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare arată că în cadrul întrevederii au fost abordate dinamica curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și prioritățile Guvernului R. Moldova în domeniul politicilor de reintegrare a republicii.
„A fost evidențiată și complexitatea situației actuale de securitate regională, fiind remarcată indispensabilitatea coordonării acțiunilor în vederea menținerii unei atmosfere de normalitate, previzibilitate și de consolidare a încrederii, inclusiv în perimetrul Zonei de Securitate și în raioanele de est ale republicii”, se arată în comunicat.
De asemenea, oficialii au discutat problema drepturilor omului în regiunea transnistreană, „în contextul situației foarte alarmante pe această dimensiune”, fiind accentuată necesitatea sincronizării eforturilor și utilizării tuturor pârghiilor de intervenție posibilă în vederea acordării asistenței necesare victimelor ale căror drepturi au fost lezate și asigurării respectării standardelor universal garantate.






































































