Vicepremierul Nicu Popescu a cerut, la Consiliul ministrilor de Externe ai OSCE, retragerea forțelor militare ruse aflate ilegal în Transnistria: „Continuă să încalce suveranitatea și neutralitatea R. Moldova”
1938
R. Moldova solicită repetat retragerea trupelor ruse care staționează ilegal în R. Moldova și se declară hotărâtă să soluționeze conflictul transnistrean „exclusiv prin dialog și mijloace pașnice”, bazate pe suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova în cadrul granițelor noastre recunoscute internațional.
Declarațiile au fost făcute de către vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cadrul celui de-al 29-lea Consiliu al miniștrilor Afacerilor Externe ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care are loc la Łódź, Polonia.
„Am reiterat în intervenția mea că prezența ilegală a forțelor militare ruse continuă să încalce suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova. Retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse și a munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele relevante ale OSCE din 1999 la Summit-ul de la Istanbul, cu Rezoluția 72/282 din anul 2018 a Adunării Generale a Națiunilor Unite este imperativă”, a declarat vicepremierul Popescu.
De asemenea, oficialul de la Chișinău le-a spus omologilor din 56 de state participante la OSCE, 11 parteneri pentru cooperare și mai mulți oficiali înalți din alte organizații internaționale că autoritățile sunt „profund îngrijorate” de încălcările constante ale drepturilor omului în regiunea transnistreană.
Nicu Popescu s-a mai referit, în discursul său, la consecințele dramatice ale agresiunii ruse asupra Ucrainei și impactul pentru R. Moldova în plan energetic și socio-economic.
„Am reafirmat că războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei amenință pacea, securitatea și prosperitatea în Europa, fiind o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a Actului final de la Helsinki și a Cartei ONU. Republica noastră este solidară cu Ucraina în lupta acesteia pentru libertate. Rămânem fermi în sprijinirea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele sale recunoscute pe plan internațional. Vom continua să asigurăm suport celor peste 80 000 de refugiați ucraineni care locuiesc în Republica Moldova și vom oferi asistența umanitară necesară”, a punctat șeful diplomației de la Chișinău.
Potrivit lui Popescu, în ciuda multiplelor provocări, autoritățile R. Moldova rămân ferme pe drumul ireversibil către Uniunea Europeană.
„R. Moldova este și va rămâne parte a lumii libere. Anul acesta am devenit țară candidată la UE. Continuăm să avansăm în drumul reformelor în sistemul de justiție, combatere a corupției, investim în surse regenerabile, ne modernizăm economia. Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care îl primim în plan bilateral și prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, inițiată de România, Franța și Germania”, a mai afirmat ministrul de Externe de la Chișinău.
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















