Stiri

Viața Mariei Sharapova după retragerea din tenis. Cum arată și ce face acum campioana din Rusia

Actualitate 17.09.2021 17:14 Vizualizări3150
Viața Mariei Sharapova după retragerea din tenis. Cum arată și ce face acum campioana din Rusia

Retrasă din tenis la începutul lui 2020, Maria Sharapova (34 de ani) a participat la Met Gala, eveniment unde a întâlnit-o pe marea ei rivală, Serena Williams (39 de ani).

Campioana din Rusia se păstrează în continuare într-o formă de invidiat și a vorbit, într-un interviu, despre viața ei după retragerea din tenis. MaSha își petrece majoritatea timpului în vacanțe, vizitând întreaga lume.

"Voiam să experimentez și să explorez lumea dintr-o altă perspectivă. Înainte, mergeam într-un oraș și mă gândeam doar la aspectul sportiv. Mă gândeam la turneu, iar atunci când se încheia, îmi făceam bagajele și plecam la următorul. Nu prea am avut timp să vizitez locuri și să le înțeleg adevărata însemnătate", a declarat Maria Sharapova, pentru Tennis World USA, citat de DigiSport.



Până acum, fosta câştigătoare a 5 titluri de Grand Slam a fost în vacanţe superbe prin Croaţia, Anglia, Scoţia şi Spania. Sunt ţări pe care le-a mai vizitat în cariera de jucătoare de tenis, însă nu a avut timp să se "răsfeţe".

Acum însă e dornică să descopere noi locuri.

Maria Sharapova, 5 titluri de Grand Slam

Maria Sharapova a spus adio tenisului la începutul anului 2020, din cauza multiplelor accidentări. Fostul lider mondial are în palmares 5 titluri de Grand Slam. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.

Maria Sharapova a început tenisul la 6 ani, când s-a mutat din Rusia în SUA, alături de tatăl ei. Mama sa nu a putut merge și ea timp de doi ani, din cauza problemelor cu viza. La acea vârstă, cea care i-a văzut potențialul a fost Martina Navratilova, care i-a recomandat să se antreneze în Statele Unite.

La 14 ani a jucat pentru prima dată la Indian Wells. A câștigat Wimbledon în 2004, când avea 17 ani, US Open în 2006, Australian Open în 2008 și Roland Garros în 2012 și 2014, ultimul dintre acestea chiar într-o finală cu Simona Halep.

În total, Sharapova a câștigat 36 de turnee WTA în proba de simplu, o medalie olimpică de argint în 2012 și Fed Cup, alături de naționala Rusiei, în 2008.

Sharapova a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.

Maria Sharapova a fost sportiva cu cele mai mari câștiguri timp de 11 ani

Sharapova este e una dintre cele mai bogate jucătoare de tenis din istorie, după ce a fost 11 ani pe primul loc în topul sportivelor cu cele mai mari câștiguri, potrivit Forbes.

Sursa citată susține că rusoaica a strâns în întreaga carieră o avere în jur de 300 de milioane de dolari.

Sharapova a debutat și în cinematografie, după ce a avut o apariție de câteva secunde în Ocean's Eight.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 21.08.2026 21.08.2026 13:12 418 Horoscopul zilei 21.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 21.08.2026 21.08.2026 13:12 345 Horoscopul zilei 21.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri