VETERANII INDEPENDENȚEI // Valeriu Vladimirov, „prizonierul” de la Dubăsari: „Noi aveam, în comisariat, numai două automate, toate celelalte fiind pistoale. Ei erau dotați cu armament și cu tehnică din Armata a 14-a”

Maiorul de poliție în rezervă, Valeriu Vladimirov, știe despre război nu din auzite sau din manuale, ci chiar de pe front, unde a luptat pentru a apăra independența R. Moldova, amenințată acum 30 de ani de către separatiștii transnistreni, sprijiniți militar de Rusia.

În septembrie 1991, se afla la serviciu în Comisariatul de Poliție de la Dubăsari, când instituția a fost luată cu asalt de separatiști, iar polițiștii au fost blocați în interior aproape patru luni. Era unica instituție de forță din stânga Nistrului care nu se predase forțelor ostile R. Moldova.

În acest timp, 36 de oameni ai legii au cedat, au ieșit din comisariat și s-au predat. Ceilalți au așteptat ajutor și când, pe 13 decembrie 1992, au fost trimise trupe speciale de la Chișinău, acestea au nimerit într-o ambuscadă „la cerc, la Lunga”. Atunci, separatiștii au ucis patru polițiști moldoveni și i-au rănit grav pe alții.

Pe 1 martie 1992, același comisariat a fost atacat din nou, polițiștii noștri au fost dezarmați și luați prizonieri, moment în care a izbucnit focul la Nistru.

„Ei erau pregătiți de a trece și de a pune granița pe Nistru, ca să fie republica lor transnistreană, cum au proclamat-o ei. Nerecunoscută. Ei au început să se înarmeze. Noi, în comisariat, în dotare aveam numai două automate, toate celelalte fiind pistoale. Ei erau dotați cu armament și cu tehnică din Armata a 14-a. Noi n-am avut nici tancuri, n-am avut nimic”, rememorează astăzi veteranul în vârstă de 65 de ani, într-un interviu acordat în cadrul campaniei lansate de Ministetrul Afacerilor Interne, dedicată veteranilor care au apărat R. Moldova cu prețul vieții, în războiul de pe Nistru.

Pe 3 martie 1992, cazacii au cerut luarea cu asalt a secției orășenești de poliție din Tighina. Ziua, în drum spre satul Cocieri, gardiștii au tras cu arma în populația pașnică. În timpul luptei, au fost omorâți trei locuitori ai raionului Dubăsari și câțiva locuitori ai satului Cocieri.

În Valeriu Vladimirov s-a tras și cu mitraliera, și cu tancul pe platourile din localitățile Cocieri și Tighina, acolo unde a luptat, dar „m-a ferit Dumnezeu și am scăpat”. De aceea, astăzi nu contește să vorbească despre camarazii săi căzuți în luptă, merge prin școli și le povestește copiilor despre ei pentru a le cinsti memoria.

„Orice uniformă pe care o îmbrac, eu nu o îmbrac pentru mine, dar pentru generația asta din urma mea. Ca să știe că sunt apărători. Aș dori ca toată lumea să înțeleagă - războiul nu aduce fericire”, declară veteranul, care păstrează acasă și astăzi în calitate de suvenire schije și mine.

Pentru bărbăția, spiritul de sacrificiu manifestat în luptele pentru apărarea Republicii Moldova, Valeriu Vladimirov a fost decorat cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.