Veteranii de la Nistru salută inițiativa PSD de a le acorda dreptul la tratament în România: „Suntem alături de Iurie Ciocan și de premierul Marcel Ciolacu”
1401
Candidatul PSD pentru funcția de deputat în Parlamentul României, Iurie Ciocan, a avut duminică o întrevedere cu aproximativ 50 de veterani ai războiului de la Nistru. Discuțiile au vizat proiectul de țară al președintelui Marcel Ciolacu și Partidului Social Democrat, care vizează inclusiv Republica Moldova, dar și pe combatanții moldoveni nemijlocit.
Într-o postare pe Facebook, Iurie Ciocan a menționat că le-a adus la cunoștință faptul că, în programul de guvernare al PSD, pentru perioada 2025-2028, un alineat aparte se referă la posibilitatea ca veteranii războiului de la Nistru să beneficieze de asistență medicală și tratament în România, din contul statului român, de rând cu veteranii din România care au participat la teatrele de operații.
„Am avut o discuție caldă și constructivă și sunt convins că vom dezvolta o relație strânsă și în continuare și le-am dat asigurări că mă voi implica personal, pentru a le reprezenta interesele și pentru a-i ajuta cu tot ce-i posibil. M-am bucurat să aflu că mă vor susține la alegerile parlamentare care urmează, dar și pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, la scrutinul prezidențial din 24 noiembrie. Sunt convins că din acest sprijin reciproc vom avea de câștigat cu toții, inclusiv românii din R. Moldova și toată diaspora”, a declarat liderul PSD România în Republica Moldova.
Întâlnirea a fost salutată de reprezentanții veteranilor, care i-au mulțumit lui Iurie Ciocan și Partidului Social Democrat „pentru grija pe care o manifestă față de cei care și-au riscat viața pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova”.
„Ne-am bucurat să aflăm că PSD, care este cel mai mare partid din România și care, în mod sigur, va conduce Țara și în perioada următoare, a inclus în programul său de guvernare, posibilitatea ca veteranii războiului de la Nistru să beneficieze de asistență medicală gratuită și tratament recuperator în România. Este un lucru extraordinar și o premieră absolută acest ajutor și le mulțumim pe această cale tuturor celor implicați”, a scris pe Facebook Nicolae Gîrbu, fostul șef al Biroului pentru relații cu veteranii în cadrul Cancelariei de Stat.
„Suntem convinși că anume de oameni ca Iurie Ciocan avem nevoie în Parlamentul României, care să reprezinte cu adevărat interesele românilor din Republica Moldova. Noi, veteranii de la Nistru, suntem alături de el și de premierul Marcel Ciolacu și-i susținem din toată inima! Susținem Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale din România din 24 noiembrie 2024 și susținem PSD și Iurie Ciocan la alegerile parlamentare din 01 decembrie 2024”, a adăugat veteranul Nicolae Gîrbu.
CMF 11240017
20.03.2026
19:12
12
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
95
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
81
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
275
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
343
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
319
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
398
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
447
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
462
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
509
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
491
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
553
Horoscopul zilei 20.03.2026
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














