14:13:55 14.09.2025
Stiri

Versiunea Kremlinului despre impasul negocierilor de pace cu Ucraina. Pe cine dă vina la aproape un an de la declanșarea războiului

Actualitate 23.01.2023 20:59 Vizualizări970
Versiunea Kremlinului despre impasul negocierilor de pace cu Ucraina. Pe cine dă vina la aproape un an de la declanșarea războiului

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni, 23 ianuarie, că Moscova a fost dispusă să negocieze cu Ucraina în primele luni ale războiului, dar Statele Unite şi alte ţări occidentale au sfătuit Kievul să nu poarte discuţii, relatează Associated Press.

”Este binecunoscut faptul că am susţinut propunerea părţii ucrainene de a negocia, la începutul operaţiunii militare speciale, şi, până la sfârşitul lunii martie, cele două delegaţii conveniseră asupra principiului de a rezolva acest conflict”, a declarat Serghei Lavrov, aflat într-o vizită în Africa de Sud.

”Este binecunoscut şi absolut public şi faptul că ai noştri colegi americani, britanici şi unii colegi europeni au spus Ucrainei că este prea devreme pentru a negocia, iar aranjamentul, care fusese aproape convenit, nu a mai fost niciodată aprobat de regimul de la Kiev”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

Statele Unite şi alte ţări occidentale au declarat că Rusia nu este serioasă în ceea ce priveşte dorinţa de a încheia un acord pentru a pune capăt războiului de aproape un an, care a început la 24 februarie.

Rusia a respins în mod repetat cererile ucrainene şi occidentale de a se retrage complet din Ucraina ca o condiţie pentru orice negocieri.

Autor:
Top stiri
14.09.2025 08:03 337 Horoscopul zilei 14.09.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte