Verișoara lui Veaceslav Platon, pe banca acuzaților pentru cursa întinsă unui judecător: Card fals cu 300 000 de dolari, extrași de angajata băncii controlate de fugar
6832
A vrut să denigreze imaginea unui judecător din cadrul Colegiului Civil, Comercial şi Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie și i-a creat o legendă de magistrat corupt, după ce ultimul a refuzat să-i facă anumite servicii fugarului Veaceslav Platon.
Este vorba despre controversatul Veaceslav Platon, care a implicat-o în infracțiune și pe verișoara sa, anterior angajată la „Moldindconbank” SA, instituție financiară controlată de primul.
Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanță cauza penală pe numele verișoarei lui Veaceslav Platon, învinuită de fabricarea şi punerea în circulaţie a cardului fals, în interesul unei organizaţiei criminale, precum și de spălare a banilor în proporţii deosebit de mari.
Anterior, din același dosar a fost disjunsă o altă cauză penală în privința lui Veacelav Platon, pentru comiterea acelorași fapte, care se află în prezent spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, judecătorul hărțuit a făcut parte din completele de judecată ce au examinat litigii în care erau implicate companii controlate prin persoane interpuse de către Platon Veaceslav, iar deciziile emise ne erau favorabile acestuia. Ca să-l învețe minte, Platon ar fi pus la cale un plan să-i creeze imaginea unui judecător corupt prin implicarea în tranzacţii financiare ilicite, ceea ce ar fi dus la iniţierea unor investigaţii, inclusiv de ordin penal pe numele magistratului.
„Pe numele judecătorului a fost deschis un card bancar corporativ (fals), cu valută în euro, în cadrul AO „Trasta Komercbanka” (cu sediul în Republica Letonă, oraşul Riga) şi, respectiv, un cont de depozit pe care a fost depozitată suma de 300 000 de dolari SUA, care ulterior, la 23 martie 2013, a fost extrasă prin intermediul POS-terminalului amplasat la ghişeul din cadrul filialei Centru a BC „Moldindconbank” SA de către verișoara lui Platon Veaceslav, angajată în cadrul băncii în calitate de manager operațiuni bancare, prin intermediul a 99 de operaţiuni bancare a câte 3 000 de dolari fiecare, în suma totală de 297 000 USD”, explică procurorii schema aplicată.
Documentarea acțiunilor infracționale a fost realizată cu suportul Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din Republica Moldova, urmare a schimbului de informații efectuat cu serviciul similar din Letonia, cât și informațiile furnizate de către autoritățile de drept din Republica Letonia.
Inculpata este de negăsit, așa că procurorii au expediat cauza penală spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în urma autorizării de către judecătorul de instrucție a finalizării urmăririi penale în lipsa acesteia.
Dacă va fi găsită vinovată, verișoara lui Platon riscă închisoare de la 4 la 10 ani.
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















