18:05:20 28.03.2024
Stiri

Vasile Ernu îi răspunde lui Petru Bogatu: Dacă noi vom tăcea, „pietrele anarhiste” vor vorbi?

Politică 14.10.2014 10:45 Vizualizări3348 Autor: Ziarul National
Vasile Ernu îi răspunde lui Petru Bogatu: Dacă noi vom tăcea, „pietrele anarhiste” vor vorbi? europalibera.org


Am citit cu interes textul domnului Petru Bogatu. Am rămas puţin descumpănit: fie domnia sa nu a înţeles sensul mesajului meu, fie unele lucruri spuse puţin mai apăsat aici în România, în interiorul problematicilor Uniunii Europene, au în Republica Moldova altă rezonanţă, altă sonoritate, alt sens. Probabil e a doua variantă.

Reamintesc: elementul central al spiritului european, pe care îl mimăm fără prea mare succes, şi al democraţiei autentice, este starea de a fi mereu în conflict cu noi înşine și cu lumea din jurul nostru, de a chestiona, de a nega, de a pune la îndoială, de a polemiza, de a dialoga şi a negocia. Nimic nu e un dat definitiv şi irevocabil. Politicul funcţionează ca şi creştinismul (ca să dăm un exemplu popular, la îndemână): aşa cum nu poţi fi creştin doar de Paşti şi de Crăciun, tot aşa politica nu se face doar în alegeri. Politica, ca şi credinţa religioasă, e un mod de a fi şi o luptă continuă, oră de oră şi zi de zi. Iar democrația, atât în practica UE, cât și în teorie, nu se dă doar pentru exprimarea acordului necondiționat față de ceva, ci și pentru formularea unor rezerve și critici. Când eu critic Uniunea Europeană nu înseamnă că sunt împotriva UE, ci că vreau mai mult de la UE, chiar dacă un alt fel de UE – vreau un spațiu politic, social şi economic cu mai multe drepturi, şanse, cu mai multă echitate şi bunăstare pentru toţi, nu doar pentru unii.

Sunt oare „anarhist” pentru că aş fi „antisistem”? Fireşte că sunt împotriva unui sistem care merge cu viteză înapoi. Oare funcţia noastră, ca intelectuali și cetățeni, nu e aceea de a critica Puterea și de a-i urmări derapajele? (De altfel, şi comuniştii când m-au arestat în 1989 (10 noiembrie) în faţa Ministerului de Interne din Chişinău exact asta mi-au zis: „eşti un anarhist”). Da, rolul nostru e să fim critici faţă de Putere, dacă nu vrem să repetăm coşmarurile trecutului. Dar o să mă explic împotriva a ce sunt eu.

În textul la care se referea domnul Bogatu am pus în discuţie programul unui posibil viitor preşedinte. Îi voi analiza şi critica pe toţi candidaţii care contează, la rând. Acum era în discuţie Monica Macovei, cu un program care mie mi se pare violent din punct de vedere ideologic şi mai ales prin ceea ce susţine programatic.

Nu voi intra în detalii, ci voi atinge aici doar elementele centrale a ceea ce îi reproşez candidatei Monica Macovei şi, după cum o să vedeţi în textul ce urmează, şi tuturor celorlalţi candidaţi. În România este o modă ideologică şi terminologică, pe care preşedintele Băsescu şi echipa sa a oficializat-o, care acum face furori şi care se reduce la următoarele: stat minimal, privatizare totală, demantelarea statului social, numit pervers asistenţial, dereglementare, adică „piaţă liberă” fără limite etc. Establishmentul intelectual românesc s-a aliniat şi el acestui cor. Din nefericire, un astfel de discurs, şi practică are trecere mai mult în ţări din lumea a „treia şi a doua”, sărace, state slabe, şi mai puţin în ţările prospere ale Occidentului. Adică, ce se poate la noi, la ei nu se poate. E adevărat că ei, spre deosebire de noi, au şi o puternică tradiţie de luptă cu sistemul, cu puterea hegemonică, pe care ştiu să o îmblânzească, să o ţină în frâu cât de cât. Un sistem politic, economic şi social funcţionează în parametri suportabili, doar când are un „antisistem” puternic, altfel sistemul are mereu tendinţa de a produce forme de control autoritare. Noi, cei din Est, ştim bine ce însemnă asta. În sistemul capitalist nu e foarte diferit: doar că excesele se produc pe zona economică şi socială.

Program minim.

Voi simplifica şi sintetiza pentru a fi mai limpede. Monica Macovei (citeşte: MM & Băsescu & Ponta & Co) şi majoritatea candidaţilor susţin una, iar eu (şi din fericire nu sunt singurul), în cazul dat, alta.

MM&co susţine: Impozit unic. Eu întreb: Cine mai are în UE impozit unic? Doar noi şi Bulgaria. Asta spune ceva? Eu susţin că avem nevoie de impozit progresiv, adică redistribuire dacă vrem să progresăm, ca toate ţările UE.

MM&co susţine: Privatizarea serviciilor publice, infrastructurii, sănătăţii şi educaţiei. Eu spun: NU putem să ne permitem luxul să privatizăm sectoarele publice, sistemul energetic, infrastructura etc. Susţin accesul universal şi gratuit la serviciile publice, sănătate, educaţie. Iarăşi apelez la UE: vreau exemple. Chiar suntem orbi? Ce vrem noi nu există în UE.

MM&co susţine: Impozitarea muncii şi consumului. Eu spun: NU, mai puţin să impozităm munca şi pâinea şi mai mult tranzacţiile, afacerile mari şi proprietăţile. Adică să punem presiune mai mică pe săraci, cei peste 70% ai ţării, şi mai multă pe cei care au mari averi, mari corporaţii, mari businessuri şi proprietăţi etc. Adică, vrem să impozităm săracii şi să le dăm facilităţi fiscale bogaţilor?

MM&co spune: dereglementare, piaţa rezolvă tot. Eu spun: NU, pentru că marele capital & marile corporaţii ne vor distruge şi bruma de mici întreprinzători pe care-i mai avem. Trebuie să reglementăm, să ne protejăm. Asta au făcut şi fac toate ţările bogate şi mai puţin bogate, fără excepţie. A se vedea subsidiile din sectorul agricol în UE şi în SUA.

De fapt, ce vreau să spun eu în esenţă? Avem nevoie de un program minimal în ce priveşte „interesul naţional” (civil, cetăţenesc mai degrabă): A. să nu distrugem statul social al bunăstării, construit în Europa, şi bruma socială pe care o avem în România (servicii publice, infrastructură, educaţie, sănătate, energie etc.), ci să le dezvoltăm, nu să le privatizăm (à propos, multe din infrastructurile mari le-am vândut altor state şi acum sunt monopolurile şi profiturile altor state – a se vedea mai ales sectorul energetic). B. să respectăm Carta Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, unde scrie alb pe negru: dreptul la muncă, la sănătate, la educaţie, la asistenţă socială, nu doar dreptul la liberă exprimare, toate sunt GRATUITE.

Sunt drepturi câştigate cu mult sânge şi le pierdem pe zi ce trece, renunţând la ele, fără luptă, de dragul unor himere precum „piaţa liberă”, „confruntările geopolitice”, „luptele cu trecutul” și „criza identitară”. La ce-mi foloseşte dreptul la exprimare, la vot dacă nu am acces la muncă şi nu am cu ce-mi creşte şi educa copiii? Drepturile politice nu fac nici doi bani dacă nu sunt susţinute de drepturi economice şi sociale.

Cred ca sunt primul „anarhist” care militează pentru o mai mare prezenţă a statului. Chiar dacă în general sunt precaut faţă de puterea statului, acum, cred eu, suntem în situaţia în care ni se privatizează statul şi trebuie să-l apărăm. Şi, fireşte, să-l îmbunătăţim, dar nu să-l diabolizăm şi să-l delapidăm cu bună ştiinţă. Eu strig disperat de câţiva ani, alături de alţi câţiva „anarhişti”, că dacă continuăm aşa, ne autodistrugem. A propos, ştie cineva că satul (peste 50% din populaţia ţării), care era seva ce alimenta tradiţional mai toate păturile sociale şi oraşele din România e pe cale să moară, iar ascensoarele sociale, care dădeau viaţă societăţii, s-au gripat de ceva vreme şi nu mai funcţionează? Atenţie: „Un copil care se naşte în sărăcie are 99% şanse să moară în sărăcie. Doar 2% dintre copiii născuţi la ţară mai ajung la universitate”. Iată ce ne anunţă, cu cinism, statisticile. Ce înseamnă asta? Simplu: o moarte clinică socială. Dacă aş continua cu datele statistice, am intra în depresie. Iar noi aplecăm urechea, nu să luăm pulsul acolo, celor care au nevoie de ajutor, în zona vitală a corpului social, ci într-o cu totul altă parte.

Şi eu, adică, sunt „anarhistul”, iar Puterea - pentru că MM şi toţi cei care candidează la președinţie fac parte din nucleul dur al puterii -, sunt „statul de drept” şi „binele naţiunii”. Cei care de 25 de ani conduc şi distrug statul, ale căror decizii întreţin un malaxor al sărăciei şi al inegalității, cei care produc un adevărat „pogrom” (o să pun ghilimele ca să nu se sperii intelectualii „fini”, care se supără atunci când propriile metafore sunt îndreptate împotriva modului lor de a le înţelege) îndreptat împotriva propriilor cetăţeni, cei din ale căror politici milioane de familii bântuie lumea în căutarea unui loc de muncă, ei sunt „oamenii legii” şi „democraţii”, pe când Ernu şi alţi „anarhişti”, care strigă în piaţă şi avertizează atât cât pot, sunt marele pericol public? Pe ce lume trăim?

Păi, atunci care e funcţia noastră, domnule Bogatu? Să le cântăm în strună, să le susurăm ode la curte, să-i apărăm pe cei de la putere, pe cei care-şi fac legi pentru a se proteja şi a se consolida poziţiile privilegiate sau avem datoria să aplecăm urechea la nevoile cetăţenilor, a poporului, cum ne place să spunem, a celor fără apărare? Cred că aici sunteţi de aceeaşi părere cu mine.

În loc de Amin, ca să citez contextual din Cartea cea bună, voi zice: Dacă noi vom tăcea, oare „pietrele anarhiste” vor vorbi? Şi să nu dea Dumnezeu să vorbească.

N.B. Şi în loc de bonus: lista cu teme, probleme cu adevărat importante pentru societatea românească, despre care nu se prea vorbeşte.

Vasile Ernu, blogger, comentator politic, eseist, editor și scriitor român


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md